Nu ca primavara s-ar obosi sa soseasca, fiindca inca dardaim pe langa florile care au prins curajul sa isi scoata nasul. Dar dupa toate culorile de Craciun si de Pasti, imi doream in sfarsit o masa usoara, fara multe brizbrizuri si cu cromatica fara pretentii.

Asa ca am folosit ocazia unei mese cu prietenii ca sa imi spal ochii cu un pic de alb si verde. Plus argintiu, pentru ca nuantele metalice fac parte din tehnica mea testata si rastestata de a aranja o masa.

Si iata aici rezultatul final al acestei decizii.

Daca a scapat de prea multe culori, masa mea nu a scapat insa de tematica. Se intampla ca sotul meu a vanat o gramada consistenta de prepelite, asa ca ne-am adunat trupa ca sa le stergem ramasitele pamantesti de pe fata pamantului. Pentru inceput, am botezat masa “Ospat cu prepelite” si am adunat toate figurinele in forma de pasare pe care le-am gasit prin casa.

Figurine care am descoperit ca sunt in numar de trei. Iata aici doua dintre ele.

Le-am plasat in mijlocul mesei, folosindu-ma de faptul ca s-a intamplat sa fie albe si ca se incadrau in planurile mele cromatice. E drept ca seamana mai mult cu niste vrabii supraponderale. Dar astea sunt detalii. Ca masura de precautie, in caz ca cineva ar crede ca servim la masa lucruri nemaiservite, am scris tematica pe o coala verde de hartie, am plantat silueta unei prepelite in varf si mi-am inramat opera.

In principiu, as fi vrut ca masa sa aiba ceva vibratii rustice, fiindca prepelitele sosisera la noi in frigider in urma a ceva intreprinderi vanatoresti. Dar nu prea am prin dulapuri decoratiuni rustice, iar ideea de a mi le umple iarasi cu alte obiecte de decor nu imi prea suradea. Asa ca am decis ca o combinatie de servetele verzi si inele din nuiele pentru servetele sunt de ajuns ca sa trimita vibratii forestiere printre musafiri.

Am inceput cu o fata de masa alba, cu un model cadrilat larg, argintiu, pe  care am inaugurat-o cu aceasta ocazie. Carourile aveau in ele ceva rustic, dar argintiul ii dadea totusi o nota de eleganta impotriva careia nu am niciodata nimic. Din pacate, modelul fetei de masa e prea putin vizibil in poze. Dar crede-ma ca e acolo.

De obicei, folosesc un napron in mijlocul fetei de masa, ca sa ii rup putin din monotonie. Dar de data asta am simtit ca nu aveam nevoie de asa ceva. In plus, nici nu stiu daca vreun napron din cele pe care le am s-ar fi potrivit in toata ecuatia asta.

In schimb, am folosit acelasi truc pe care il scot la bataie de cate ori vreau efecte mari cu eforturi mici. Doua buchete de flori in doua vaze transparente – si problema pieselor centrale s-a rezolvat. De data asta nu am folosit nici o culoare-surpriza pentru flori si am ales un buchet cu un aspect ceva mai salbatic.

Am mai aduagat un minimum de accente – doua suporturi argintii pentru lumanari – doar ca sa imi completez rubrica cu metalice. Dar florile ar fi fost de ajuns oricum.

In plus, paharele sunt si ele obiecte de decor. Imi place sa observ cum masa se schimba complet dupa ce le adaug. Transparenta, prospetime, reflectii de lumina – le au pe toate. Cateodata, cand e vorba de mese mai mici, cu mai putine intinderi de fete de masa, nu mai am nevoie de mare lucru in materie de decoratiuni dupa ce paharele au ajuns la locul lor.

In ce priveste farfuriile, am completet argintiul din fata de masa cu argintiul suporturilor pentru farfurii. De obicei pastrez lucrurile simple – suport, farfurie, servet. Dar fiindca masa era deja simpla, m-am apucat de construit etaje.

Mai intai, am asezat pe suportul argintiu cate un mileu de hartie alba (sau milieu, pentru cei indragostiti de DEX). Asta pentru ca modelele lui evoca ceva de camin rustic, apoi pentru ca indulcea putin severitatea cromaticii. In plus, de cate ori musafirii isi ridica farfuria ca sa mai serveasca o portie de mancare, toata intinderea aceea dura de argintiu de pe suporturi imi supara ochii.

Peste farfurie am asezat un servetel verde din hartie, pentru ca nu am servetele verzi din material textil care sa imi placa. A urmat bolul pentru salata, dupa care aproape ca m-am oprit. Dar lipsea ceva. Lipsea piesa centrala din tot aranjamentul, culoarea-surpriza si atingerea rustica. Asa ca am rulat cateva servetele de hartie alba si le-am trecut prin cate un inel din nuiele.

Combinatia m-a ingrijorat o idee, dar mi-a trecut repede. Sa impopotonezi un biet servetel de hartie cu ditamai inelul (potrivit mai degraba servetelor din panza) mi se pare in general o idee de prost gust. Dar dupa trepidarile initiale, mi-am spus: 1) Nu sunt la examen. 2) Fac ce vreau si imi cade bine. 3) Daca arata bine, de ce nu?

In plus, servetelele erau de buna calitate, iar sotul meu a observat ceva ce ar fi trebuit sa observ singura. Faptul ca erau facut din hartie consistenta le facea sa stea drept si sa dea impresia de ordine.

Odata masa principala aranjata, am trecut la cea pentru aperitive. Aici am scos la bataie o gaina alba cu pretentii de prepelita si acelasi “Ospat cu prepelite” inramat.

Conform principiului de ce nu? de mai sus, m-am folosit din plin de mileuri mici din hartie. Am adus cateva fire din buchetul de flori si pe masa asta, apoi am gasit intr-un dulap o ghirlanda cu oua pentru Pasti care semanau surprinzator de mult cu ouale pestrite de prepelita. Minus marimea.

Am inghesuit ghirlanda intr-un bol transparent pe care l-am folosit drept suport pentru rama. Si pentru ca orice petrecere are nevoie nu numai de prepelite, dar si de ciocolata, am asezat in doua boluri cateva oua de ciocolata pe care le-am pastrat de la Pasti.

Ca de obicei, printre aperitive am strecurat si o minge din branza. De data asta am modelat-o in forma de pasare, fiindca sa ii spun prepelita e un pic cam prezumtios.

Nu ma judeca. Am modelat branza in nu mai mult de cinci minute, cu tot cu pajiste, inainte ca musafirii sa bata la usa. Asa ca a iesit un pic cam trista si jumulita. Poate daca o incercam din alt unghi.

Nu. Tot jumulita. Ideea e insa ca pana la sfarsitul serii a disparut complet de pe farfurie, ceea ce demostreaza inca o data ca interiorul e mai important decat exteriorul. Sau ceva in genul asta.

Am folosit un colt din masa pentru aperitive ca sa pregatesc farfuriile pentru desert si cestile pentru cafea. Nu e numai faptul ca asta ma scuteste de scotocit prin dulapuri cand musafirii sunt deja aici si am deja destule de facut. Dar adevarul e ca tava asta e un soi de promisiune pentru ce va veni. De cate ori trec pe langa ea mi se face gura apa gandindu-ma la desert si cafea.

Bineinteles, toate farfuriile si cestile mele sunt albe, pentru ca stii deja cum ma topesc dupa vasele albe. Pentru un pic de interes vizual insa, am folosit pentru aperitive cateva farfurii cu dungi si buline negre. Le poti vedea o idee in fundal, pe langa servetelele verzi si albe – pentru ca am incercat sa pastrez aceeasi cromatica si pentru masa cu aperitive.

Plus cateva furculite pentru aperitive pe un stergar din panza alba. Fiindca astazi suntem rustici.

Si, ca sa ne intoarcem la prepelita, nu ma pot abtine sa iti arat parte din ospatul nostru, cea cu mini-pasarea inotand in farfurie. Pentru mine cel putin, cu apetitul meu de iepure, o priveliste de genul asta e o idee cam bizara. Asa ca m-am tras pe langa bolurile cu salata, varza si mere in sos, si i-am lasat pe ceilalti sa se descurce printre aripioare si picioruse miniaturale.

Una dintre prietene ne-a facut o surpriza si a sosit cu un desert construit dupa tematica. Briose de ciocolata in forma de cuib de pasare. Le-am devorat cu cuib cu tot.

Asta e tot. Prepelitele s-au dus, pozele au ramas. Au ramas si florile, de care inca ma mai bucur.

Dupa cum arata programul lunilor viitoare, se pare ca vara asta ne-o vom petrece tot intr-un dezmat culinar. Asa ca voi reveni cu amanuntele meselor noastre viitoare. Pana atunci insa, te las cu inca o poza de la ospatul cu prepelite.