De cate ori se apropie masa de Craciun, imi dau seama ca imi lipsesc din nou niste suporturi decente pentru vase fierbinti. Dupa ce muncesc cateva zile sa pun la punct fiecare detaliu al mesei, e dezamagitor sa stric tot efectul cand trebuie sa strecor sub vasele fierbinti stergare, tocatoare si alte obiecte deloc decorative, care se trezesc ca trebuie sa ia asupra lor rolul de suport de vase.

Prin urmare, anul acesta mi-am spus ca am sa fac suporturile pentru vase fierbinti una din prioritatile mele decorative pentru masa de Craciun. Pentru asta, am folosit niste suporturi mai vechi din lemn de pluta care, desi respectabile, nu erau deloc la inaltimea standardelor unei mese festive.

Ideea era sa pictez suporturile in alb si auriu – culorile mele preferate pentru Craciun (si, in general, pentru orice ocazie festiva). Asa ca am scos din cutiile mele cu materiale de pictat doua cutii cu vopsea acrilica, o pensula si un burete. Am avut  grija ca vopseaua sa fie non-toxica, pentru ca am o oarecare obsesie cu ideea de toxicitate, mai ales cand e vorba de obiecte pe care le folosesc la masa.

Folosind buretele, am vopsit toata suprafata primului suport in alb. Am aplicat doua straturi (am asteptat ca vopseaua sa se usuce intre straturi), ca sa acopar complet lemnul si ca sa obtin o suprafata uniforma. Am asezat suportul pe un servetel si i-am vopsit si marginile.

Pentru ca am vrut sa ma pastrez in tematica Craciunului, am scos la imprimanta silueta unui ren (pe care am gasit-o aici). Ca sa imi incapa pe suport, am folosit orientarea landscape. Am decupat apoi silueta si am sfarsit cu un sablon.

Am asezat silueta pe suportul uscat si am trasat conturul renului in centrul lui. Urma sa acopar urmele creionului cu vopsea, asa ca nu m-am straduit prea mult sa trasez linii delicate.

Apoi am aprins televizorul si, cu urechile la el, m-am asezat la vopsit. Cu o pensula subtire, am aplicat din nou doua straturi si prin unele locuri trei, pentru ca, acoperit de atata vopsea, lemnul de pluta nu o mai absorbea atat de usor. La sfarsit, am reparat cu un pic de vopsea alba sau aurie micile greseli. Si iata suportul meu cu ren gata sa se strecoare sub un vas fierbinte.

Vorbind despre alternative, o alta ar fi fost sa decupez renul de pe hartia cartonata, sa fixez hartia pe suport si sa umplu conturul renului cu vopsea. Am folosit tehnica asta cand am pictat un ren pe saculetele mele pentru cadouri. Dar decupatul unei astfel de siluete imi ia de obicei mai multa energie decat pictatul fara sa sa trec peste linii. In plus, chiar si un astfel de sablon nu te scuteste neaparat de greseli. Prost plasat sau miscat din greseala, poate sa dea peste cap toate contururile.

Prin urmare, prefer sa desenez conturul pe suport si sa il pictez incet-incetisor. Desi folosind metoda asta, renul iese o idee mai grasut… Mai ales coarnele.

Pentru ca mi s-a parut ca suportul cu ren e un pic prea alb, m-am gandit sa incerc unul cu un model ceva mai incarcat. Am gasit un tipar de fulg de zapada aici si l-am scos la imprimanta dupa ce m-am jucat un pic cu dimensiunile lui.

Am asezat hartia cu fulgul de zapada cu fata in jos pe suportul proaspat pictat in alb si am trasat cu creionul conturul fulgului pe suport. A ajutat faptul ca, desi uscata indeajuns incat sa nu se lipeasca de hartie, vopseaua mai pastra o idee de umezeala care a facut ca fulgul de zapada sa se imprime perfect pe suport.

A urmat etapa numarul 2 – vopsitul in auriu. Am aplicat din nou vreo doua sau trei straturi cu o pensula subtire si usor de manuit. In ce priveste fundalul alb, nu mi-am facut probleme daca urmele pensulei erau vizibile in vopseaua alba. E drept ca daca folosesti un burete in etapa asta, urmele vor fi mai subtile (sau, daca ai noroc, inexistente), dar odata ce fulgul de zapada din prim plan e vopsit, ochii se concentreaza pe el si nu pe fundal.

Mi-a placut conturul fulgului de zapada de mai jos, pe care l-am gasit aici si pe care l-am folosit pentru un al treilea suport, folosind aceeasi tehnica.

De data asta, am trasat fulgul de zapada pe lemnul de pluta cand vopseaua alba era complet uscata – ceea ce mi-a confirmat teoria. Modelul nu s-a imprimat bine pe suport, ceea ce a fost deopotriva bine si rau. Pe de o parte, a trebuit sa ma orientez dupa urmele vagi pe care creionul le-a lasat in lemnul de pluta, asa ca pe alocuri vopseaua a luat-o un pic pe aratura. Pe de alta parte, nu a mai trebuit sa am grija sa acopar urme de creion, ceea ce a simplificat tot procesul.

Si iata suportul numarul 3.

In final, cand toata vopseaua s-a uscat, am corectat micile greseli pe ici pe colo si am acoperit petele de culoare care s-au ratacit pe unde nu trebuia.

Si am in sfarsit un set intreg de suporturi cu tematica de Craciun, asta daca definim setul ca un grup de trei… Am sa mai pictez cu siguranta si altele, ca sa ma asigur ca masa mea de Craciun nu duce lipsa de nimic. Pana atunci insa, stau si le admir pe cele de mai jos.

Cu cat ma uit mai mult la ele, cu atat suporturile mi se lipesc mai tare de inima.

Proiectul asta mi-a luat mai multa rabdare decat indemanare. Si a meritat:)

Pentru a doua zi si al doilea proiect din seria celor “12 zile de Craciun”, maine pictam mai putin si luam acul in mana. Nu uita sa treci pe aici!