Sfantul Valentin a trecut. Cu el, au disparut la fel de repede cantitati impresionante de ciocolata din casa asta. S-a mancat ciocolata dimineata, la pranz si seara, si pe la cate o gustare intre mese. Capsuni cu ciocolata, stafide in ciocolata, trufe de ciocolata, tableta de ciocolata si bomboane de ciocolata. Asa ca azi sunt intr-un fel de coma alimentara post-Valentine’s Day care ma impiedica sa ma apuc de proiecte mari (de care nu duc lipsa).

Ciocolata de ieri mi-a indus mai degraba o stare rememorativa. Si fiindca acesta e un blog de decor, am sa rememorez ce-am vazut ieri la targul de amenajari si renovari imobiliare.

In fiecare an se organizeaza aici un astfel de targ la care ne place sa facem act de prezenta. Anul acesta am observat insa ca prezenta noastra devine tot mai scurta. Mi-am explicat asta prin faptul ca, in anii trecuti, am terminat de reparat acoperisul, exteriorul casei, geamurile de la parter, conductele de incalzire si ventilatie, asa ca jumatate din targ si-a pierdut brusc farmecul.

Prin urmare, anul acesta m-am oprit mai degraba la detalii. Din pacate, nu am reusit sa fac toate pozele pe care mi le-as fi dorit. Astfel de poze imi servesc de multe ori si pe post de inspiratie si pe cel de motivatie, dar harmalaia din targ era prea mare si camera mea incepuse sa fie capricioasa. Asa ca am gustat momentul si am imortalizat doar pe ici pe colo cate vreun lucru pentru care toate stelele s-au aliniat si in fata caruia camera mea a inviat.

Bineinteles, m-am oprit in fata unei bucatarii albe, ca sa visez un pic cu ochii deschisi. Mi-am promis ca ne vom apuca de renovarea bucatariei anul acesta, dar cu toata ciocolata care imi curge prin vene si ninsoarea de afara, astazi ma simt mai putin pusa pe treaba si mai putin dispusa sa cred intr-un astfel de viitor apropiat.

Dar lasa-ma sa visez.

Mi-a placut la nebunie bucata asta de cuart alb, pe care am vazut-o cocotata pe un dulap de bucatarie. Era atat de frumoasa, as fi putut sa o privesc minute in sir. Cred ca vreo balta accidentala de sos ar fi o adevarata blasfemie pe piatra asta imaculata.

Mai departe, am sorbit din ochi cateva bai. Din pacate, am ramas doar cu poza de mai jos, desi una din baile mele preferate avea un dus imbracat in piatra neagra cu sclipici, cu un fel de brau argintiu pe mijloc. Cea de mai jos avea cateva rafturi in perete si ratuste de plastic. Mi-au placut insa luminile.

Imi pare rau  pentru calitatea execrabila a imaginii de mai sus. Am facut poza peste un umar de client, in timp ce incercam sa nu ma protapesc in mijlocul culoarului si sa opresc tot traficul. Dar sper sa ma revansez cu imaginea de mai jos. Iti imaginezi o baie a carei faianta are design-ul acesta?

Mai departe, am trecut la amenajari exterioare. Poate iti mai aduci aminte de toate luptele mele cu straturile de flori din jurul casei, asa ca o priveliste ca asta mi-a spalat ochii. Sunt inca pe muchie de cutit daca ar trebui sa imi las armele jos si sa angajez un designer de exterior care sa ma scuteasca macar de efortul gandirii si proiectatului. Dar dupa cum ma cunosc, ma voi mai lupta de una singura cu straturile de afara pentru multi ani de acum incolo.

Si daca tot suntem la capitolul “afara”, iata si o usa de garaj pe care nu o vom avea niciodata. Avem atatea lucruri de facut in casa asta, incat garajul incearca cu disperarea sa isi faca loc macar la capatul listei. Dar arata bine, asa ca am strecurat-o pe pagina asta.

Dar partea mea preferata din tot targul nu au fost nici bucatile masive de cuart, nici caminele in care ardea focul, nici baile, bucatariile ori constructiile masive din lemn. Fiindca sufar de o atentie excesiva la detalii, ce mi-a placut mai mult a fost expozitia cu umilele manere pentru sertare. “Umile” e doar o figura de stil, pentru ca nu aveau nimic umil in ele.

Manere din sticla, manere in forma de semicerc…

Manere care pareau facute din aur si diamante (nu erau:)

Si mai ales manere cu sclipici. In fata carora sotul meu a exclamat “Numai peste cadavrul meu!” 🙁

Si, in sfarsit, doar ca fapt divers, si pentru ca ma obsedeaza de la o vreme decorul cu harti, un scaun a carui speteaza are conturul statului. Imi inchipui cum ara arata unul cu conturul Romaniei. Probabil mai dodolot – si foarte confortabil.

Atat deocamdata despre targul de ieri. Inapoi la masina mea de cusut, fiindca e timpul pentru reparat cateva scaune. Ma tot imping de la spate de vreo cateva saptamani sa o fac, dar asta se intampla de cate ori iau o pauza de la retapitat: imi piere un pic curajul…