Nu cu mult timp in urma, sotul meu m-a convins in sfarsit sa il insotesc la o cabana din padure. Acesta e un mariaj ciudat intre o fata de oras si un om al padurii, asa ca, spre amuzamentul nebun al celui din urma, fata de oras a studiat pentru vreo trei zile cum sa scape daca e atacata de un urs si cum sa supravietuiasca in padure daca se rataceste. (Da, am trecut in scopul asta si pe la biblioteca. 🙂 )

Si iata cu ce a plecat in vacanta fata de oras.

Daca te intrebi la ce folosesc toate obiectele de mai sus, lasa-ma sa te lamuresc.

1) fluier – sa fac galagie ca sa sperii ursul;

2) goarna cu aer comprimat – sa fac si mai multa galagie, daca ursul nu s-a speriat de fluier;

3) spray cu piper pentru ursi – ca sa il sprayez in ochi;

4) cutit – daca nu l-am nimerit cu spray-ul si ajung la lupta corp la corp…

E drept ca n-am planuit prea bine #4 – cu cutitul acela as fi putut cel mult sa ii tai ursului unghiile, dar poate ca ar fi apreciat…

Sotul meu mi-a spus amuzat ca ursii nu calatoresc de obicei atat de mult la sud si ca nu am sanse sa intalnesc vreunul. I-am spus ca nici romanii nu calatoresc de obicei atat de mult la vest, dar iata-ma.

Nu exista certitudini. Asa ca m-am pregatit in continuare.

Am pregatit un rucsac plin cu lucruri necesare supravietuirii in padure, in caz ca ne pierdem – de la mancare si antibiotice la banda adeziva si haine de ploaie. Busola, franghie, lanterna… mi-am luat si un carnetel in care sa imi scriu ultimele ganduri in cazul in care suntem gasiti prea tarziu…

Si cu rucsacul asta m-am prezentat la marginea padurii, in timp ce sotul meu radea de mine tinandu-se de burta. El a luat-o inainte, cu mainile in buzunare, refuzand sa ia ceva cu el si crezand ca asta ma va convinge sa renunt la planurile mele preventive. N-am renuntat, asa ca am intrat in padure tarand rucsacul dupa mine, cu un spray intr-o mana, fluierul de gat si gafaind din toti rarunchii.

Si cum am trecut de primii doi copaci, n-am vazut nici un urs, dar ne-a napadit un roi de tantari uriasi si nemancati. E drept ca ma pregatisem si pentru asta si ca pluteam pe un nor de spray de insecte. Dar cand tantarii au inceput sa ma piste intre ochi si mi-am dat seama ca pot sa ii fluier fara rezultat pana cand ametesc, n-am mai putut suporta si am tasnit afara din padure cu goarna cu tot.

Si asa s-a terminat intalnirea mea cu ursul si iesirea noastra in natura. A tinut vreo 15 minute si a sfarsit cu vreo trei piscaturi pe frunte si vreo doua pe langa urechi.

Daca te intrebi ce are toata povestea asta de-a face cu decorul, trebuie sa iti spun ca, in timpul pregatirilor mele pentru o trecere prematura si sangeroasa pe lumea cealalta, m-am oprit pe la magazin sa masor din ochi un urs impaiat si sa ma obisnuiesc cu ce ma asteapta…

Tot nelamurita? Uite ce avea la picioare…

Mi-am dat repede seama ca nu imi gandisem bine strategia de autoincurajare.

Dar ce face o iubitoare de design interior cand vede un craniu si dupa ce isi calmeaza nervii? Se gandeste cum ar arata ca decor.

In caz ca te intrebi daca mi-am pierdut mintile, pot sa te asigur ca altii si le-au pierdut inaintea mea. Moda decorului cu cranii nu e una pe care am neaparat de gand sa o adopt, dar am dat de atatea cranii pe la magazin, incat mi-am spus ca se cade sa le semnalez ca pe o tendinta in decor cu drepturi depline.

Asa ca sa incepem… Craniul cocotat pe bat l-ai mai vazut deja intr-un alt articol. Cel din stanga e varianta fara picior:)

Daca m-as convinge vreodata sa adopt trendul asta, probabil ca as prefera craniile mele o idee mai stilizate si, daca se poate, date prin un pic de auriu.

Nu sunt insa numai craniile – capetele de animale sunt peste tot, niste trofee artificiale, cum ii sta bine unui trofeu care sa nu ma bage in sperieti. N-as sta prea mult la indoiala in fata celor de mai jos, le-as aduce acasa daca nu as avea deja alte planuri pentru peretii mei.

Dupa ce am analizat antilopele de mai sus, mi-am spus ca poate as putea sa fac doar doua coarne din papier mache, sa le vopsesc si sa le lipesc pe un bord de lemn. Poate, odata.

Varianta alba e ceva mai delicata si mi-o inchipui pe un perete vopsit in gri, cu care contrastul ar fi perfect. Coarnele din dreapta au luat-o deja pe alta carare, una cu flori:)

Mai jos, am dat peste varianta facut din ceramica. Erau tocmai pe gustul meu, pentru ca imi place tot ce e facut din ceramica alba.

Si nu sunt adorabile trofeele de mai jos? Asta e probabil un proiect de care m-as apropia cu mai mult curaj. Trofee pentru camera copiilor:)

E drept ca m-am indeparat deja cam mult de subiectul craniilor, dar nu face nimic. Cel al capetelor de animale, fie ele intacte, e de-ajuns de morbid. Mi-au placut suporturile de carte de mai jos, din stanga. Imi plac si cele domestice din dreapta, dar prefer decorul ceva mai salbatic:)

Si inca o poza, cu o lampa pe care ai mai vazut-o. Nu stiu cum ar arata lampile de mai jos pe noptiera mea, dar pe raft arata fantastic. De fapt, de cate ori trec pe la magazin, ma pierd in fata raftului cu lampi.

Ca de obieci, am sa folosesc mai degraba decorul de mai sus drept sursa de inspiratie. Nu stiu deocamdata la ce ma inspira toate craniile si capetele astea, dar sunt sigura ca intr-o zi mi se va aprinde un beculet – si voi descoperi ca beculetul e direct conectat la lampile de mai sus.

Pana atunci insa, am sa trec la subiecte un pic mai solare. Pe curand!