In articolul trecut, ti-am povestit despre cum am pregatit un strat nou de flori in spatele casei. Ideea era ca, printre altele, sa il folosesc ca sa aduc aici plante din alte parti de gradina, care fie ca nu mai aveau loc acolo unde crescusera, fie ca nu ma mai bucurau ca inainte.

De pilda, azaleea din fata casei. Unde fusese luata cu asalt de crinii mei uriasi de toamna.

Locul incepuse sa arate improvizat, urat, buruienos. Desi nu aveam nici urma de buruiana pe acolo.

Mi-ar fi placut aici mai degraba un brad, inconjurat de petunii roz si margarete galbene. Ceva inalt, care sa balanseze putin coltul casei, incercuit de flori joase, compacte, si de o mare de culoare.

Pentru asta insa, trebuia sa mut azaleea si sa curat stratul. Am avut o stragere de inima cand mi-am adus aminte ce au patit tufele mele de spirea vara trecuta, cand le transplantasem in mijlocul arsitei verii. Au dus-o bine pentru vreo cateva zile, apoi au inceput sa dea semne ca intrasera in soc.

Pentru un timp, am crezut ca le-am omorat. Dar mi-am spus sa am rabdare, fiindca am invatat in toti anii astia de gradinarit cat sunt plantele de puse pe supravietuit.

Am avut dreptate. Dupa ce si-au pierdut frunzele in mijlocul lui iulie si aratau ca si cand erau duse pe vesnicie, au inceput sa infrunzeasca din nou sub furtunul meu incapatanat de apa. Derutate si parca trezite din iarna, tufele mele au inceput sa infloreasca a doua oara in acelasi an.

Apoi, in mijlocul acestui comportament confuz si primavaratic, a venit iarna. Iar tufele si-au pierdut din nou frunzele. A urmat apoi o iarna cu friguri istorice, in care arbustii mei au indurat frigul fara nici un pic de protectie.

Dar anul acesta s-au intors cu inversunare. Au explodat de-a dreptul si si-au intins ghearele peste tot stratul. Concluzie: tufele astea sunt imposibil de omorat.

Anul viitor am sa le tund:)

Ca sa ne intoarcem la azaleea mea, mi-am spus ca am sa aplic de data asta cele doua lucruri pe care le-am invatat din episodul cu spirea:

Nu transplanta tufe in mijlocul arsitei verii. Sau intr-o zi calduroasa. E exact regula pe care n-am respectat-o acum un an. Dimpotriva, mi-am ales minune de zi fierbinte care sa functioneze pentru mine si mai putin pentru spiree. Socul transplantarii, plus socul arsitei verii a fost combinatia care aproape ca mi-a omorat tufele.

De data asta insa, mi-am ales o dimineata racoroasa, in care nu numai ca mi-era mai mare dragul sa sap gropi, dar care nu lovea nici tufa unde o durea mai tare.

Tine tufa cu radacinile afara din pamant cat mai putin posibil. Iarasi o regula calcata cu entuziasm anul trecut. Dupa ce mi-am scos toate cele cinci tufe din stratul original, le-am tinut pentru vreo cateve ore in soare. E drept ca trebuia sa le aranjez si rearanjez in formatie in stratul nou, ca sa stiu unde sa sap gropile, dar faptul ca aveam motive n-a ajutat.

Anul asta, am sapat mai intai o groapa mare acolo unde voiam sa imi aduc azaleea…

…apoi am pregatit-o frumos cu pamant nou. Ar fi fost si mai frumos sa pun ingrasamant, dar n-am avut. Insa pamantul asta nu m-a dezamagit niciodata.

Numai dupa ce casa asta cea noua a fost gata m-am intors la stratul cu azaleea si am inceput sa sap usurel de jur imprejurul ei. Am inceput cam la vreo 30-40 cm de la trunchiul ei, fiindca voiam sa ii tai cat mai putine radacini. Treptat insa, m-am apropiat mai mult de trunchi, fiindca am descoperit ca radacinile nu se intindeau asa de departe.

Am lucrat cu maaaare rabdare si nu am grabit procesul. E drept ca nu a fost usor, fiindca trebuia sa ma strecor intre zid si crinii mei uriasi de toamna. Din pacate, am fost prea ocupata cu lopata ca sa pot face poze, dar iata aici locul inghesuit de unde a plecat azaleea.

Imediat ce am reusit sa dezlipesc tufa din pamant incercand sa ii ating cat mai putine radacini, am adus-o in spatele casei si am asezat-o in stratul cel nou. Inainte de a-i acoperi radacinile cu pamant, am invartit-o la dreapta si la stanga, ca sa ofer privirii cel mai bun unghi al ei.

Apoi radacinile au disparut sub pamant nou si gras din punga:)

In sfarsit, am udat radacinile din plin.

Si procesul e gata!

E drept ca ramurile de la baza sunt putin cam lemnoase si lipsite de frunze. Nu stiu inca daca asta se intampla fiindca tufa asta s-a ascuns pentru doi ani in spatele crinilor de toamna sau pentru ca asta e structura lor naturala. Inclin sa cred ca ultima.

Dar nu conteaza, pentru ca am de gand sa aduc plante anuale in fata ei, pentru un pic de culoare. Azaleea asta arata fantastic primavara, acoperita cu o mare de flori roz. Dar in restul anului e o idee cam stearsa.

Asa ca plantele anuale sunt o necesitate.

Dupa ce am terminat cu azaleea, am repetat tot procesul cu o alta tufa, tot azalee, pe care am plantat-o in urma cu cativa ani o idee mai incolo, in acelasi strat, sperand ca va creste.

Nu a facut-o, desi s-a tinut tare si a facut si ceva flori cateva primaveri la rand. Dar e evident ca arata tare nelelocul ei aici si ca nu avea nici un viitor.

Si acum inapoi la stratul numarul unu… Stratul asta a luat vreo zece forme in doar cativa ani. Cu exceptia pamantului care e acum bun si gras si a crinilor acelora de toamna uriasi, care au cel putin un metru in diametru, m-am intors de unde am plecat.

Cel putin e curat si gata pentru noi incercari… Tot ce am in planuri pentru aici e sa aduc un bradut in coltul casei si cateva petunii la radacina lui. Las tot restul pentru la toamna sau pentru anul viitor. Divizat crinii, mutat unul dintre ei in asa fel incat sa acopere streasina aceea alba, plus nu mai mult de doua alte tufe care cresc bine la umbra si aduc un pic de culoare.

Inclin inspre doua tufe de hortensii. Iubesc umbra, cresc repede, infloresc majoritatea anului si tind sa umple spatiul.

Iar spatiul asta e atat de ciudat incat merita un articol special.

Dar deocamdata iau o pauza. Proiect terminat.

Noutati dupa vreo doua saptamani: tufele mele o duc de minune. Am impresia ca le-am pacalit si ca nici macar nu au habar ca si-au schimbat domiciliul. Le ud cat pot de mult, dar adevarul e ca nu o fac mai constiincios decat am facut-o inainte de transplantare. Si totusi.

Succes total. 🙂