Anii trecuti, decoratul casei de Craciun si toate pregatirile pentru masa de ajun erau evenimente in care puneam eforturi demne de un ocnas. Anul asta insa, am avut doar vreo doua zile ca sa pregatesc tot evenimentul, asa ca am simplificat lucrurile cat am putut. Am renuntat la vechile mele obiceiuri (jocuri, Christmas crackers etc.), am folosit ce am avut fara sa mai incerc sa reinventez roata si am improvizat mult pe la colturi.

Asa ca am sa te iau intr-un scurt tur al casei – ori cel putin al partii din casa pe care am apucat sa o decorez – si am sa iti arat cu ce m-am ales.

Mai intai, o privire de ansamblu.

Dupa cum nu m-am putut opri sa ti-o spun deja, casa asta are nevoie de un pic de vopsea alba prin unele locuri esentiale. Singura data cand avalansa de lemn din casa nu imi necajeste ochii e Craciunul. Ceva se aduna atunci cand amesteci beteala cu lemnul si te pierzi cu gandul la o cabana din padure.

Stiu, stiu. Firele si cablurile se itesc de peste tot, sunt inca pe muchie de cutit daca vreau sau nu perdele la geamul asta, iar chitara mea a ramas sprijinita de zid. Dar nimeni nu se leaga de chitara mea, OK? 🙂

De obicei mut mobila de Craciun, ca sa fac loc pomului. Canapeaua face alte unghiuri cu peretii casei, scaune si mese dispar, iar simtul orientarii lucreaza peste norma. Si fiindca a venit vorba de pom, sa ne concentram asupra lui.

O idee nefinisat, ca tot decorul meu de anul acesta. 🙂 Mi s-a terminat beteala cand sa ajung la mal. La fel si cu luminitele, de unde cablurile albe care se itesc de printre crengi. Am avut insa prea multe lucruri de facut ca sa mai am timp de un drum la magazin. Asa ca sper ca oaspetii mei isi vor tine ochii sus.

Am ales de data asta sa folosesc doar maro, alb si auriu pentru globuri. M-a batut gandul sa mai adaug cate o pata de rosu pe ici pe colo, dar anul acesta casa mea e scaldata in rosu, asa ca o pauza nu strica.

Si, bineinteles, a trebuit sa imi pun trenuletul la lucru.

In ceea ce priveste prima poza, am de dat cateva explicatii. Cetinile de brad care se itesc de o parte si de alta a camerei sunt rezultatul incercarii mele disperate de a ma convinge ca barele acelea decorative imi plac.

Le numesc “gratii de inchisoare”, le-am declarat razboi si le voi taia de indata ce voi invata sa tin un fierastrau in mana. In locul lor se vor inalta odata doua coloane albe care vor plati pentru toate suferintele vizuale pe care mi le-au pricinuit barele astea.

Lasa-ma sa visez…

Pe scurt, am imbracat barele in beteala si le-am dichisit cu cate o fundita rosie. Asta i-a dat sotului meu un moment de oarecare deruta atunci cand a coborat dimineata la parter si s-a trezit in ce semana mai degraba cu o padure de brazi, fie ea si stilizata. Dar am decis sa le pastrez asa cum sunt. Am mai folosit metoda asta si in alti ani si faptul ca barele aduceau mai repede a colt de padure decat a usa de celula m-a facut sa ma simt mai in largul meu.

Si inca o explicatie. Pata albastrie de pe brad nu e un glob ratacit, ci reflectia soricelului meu muzical.

Nu ma pot lipsi de soricelul asta de nici un Craciun, dar trebuie sa recunosc ca anul asta era sa ne certam. Treaba lui e sa cante atunci cand ii ceri si sa aprinda si sa stinga beculetele bradului intr-un joc de lumini sincronizat. Se poate ca i-am uitat toate detaliile de design, fiindca in cateva randuri s-a apucat sa cante si sa azvarle cu lumini de unul singur, tocmai cand eu incercam sa imi potolesc o durere de cap cu liniste si calm.

Nu exista in prospectul lui nici o comanda prin care sa ii cer sa se autodistruga. Fiindca as fi facut-o cu siguranta atunci.

Iti voi zgaria acum retina cu o poza care refuza sa iasa bine, desi vina nu e tocmai a ei:) Ca sa imi usurez munca si sa o tai pe scurtatura, am cumparat cateva craciunite pe care le-am raspandit prin casa. De fapt, imi plac grozav craciunitele si am scris mai demult despre ele. Am de gand sa imi umplu casa cu ele la fiecare sfarsit de an, nu de alta, dar e ceva festiv in toata explozia lor de culoare.

Asa ca am asezat o masuta in spatele canapelei (unde statea pe vremuri un palmier acum defunct). Am adus langa craciunita cateva crengute albe pe care am cocotat luminite. Fiindca luminitele pareau ca nu se mai termina, am varat restul intr-o vaza de cristal. In sfarsit, am adaugat un turn de cutii de bomboane (minus bomboanele, le-am venit de hac:), pentru ca nu degeaba se numeste luna asta “luna cadourilor”.

Rezultatul arata mult mai bine decat sugereaza poza de mai jos, dar va trebui sa iti cer sa ma crezi pe cuvant:)

Cu lumini de ambianta in fiecare colt, e o placere sa iti petreci timpul in camera asta.

Sa o luam acum putin la dreapta si sa ne oprim asupra mesei de Craciun.

Masa asta are o poveste lunga. Pe scurt, suntem a doua generatie care mananca la ea. Ce e insa mai impresionant e ca, odata cu ea, ne-a fost trecuta in maini si fata de masa. A apartinut bunicii noastre, iar inainte de ea, mamei ei. O fata de masa mai veche de 100 de ani:) Nici n-am stiut daca sa o folosesc sau sa o pastrez ca pe o piesa de muzeu. I-am legat colturile cu cateva fundite pe care le-am facut dintr-o rola de panglica, asta pentru ca fata de masa era patrata iar masa ovala, asa ca funditele faceau perechea sa apara mai putin accidentala:) Si apoi nici pata aditionala de culoare nu strica.

Daca in alti ani, mesele noastre festive luau de regula ceva proportii, anul acesta, din necesitate sau nu, am pastrat lucrurile simple. Sotul meu a vrut o masa formala, pentru care urma sa pregateasca sase feluri de mancare – de la supa si salata la desert si platoul final cu branza – asa ca i-am facut pe voie si am incercat sa nu incarc masa prea mult. Rezultatul final:

Am folosit multe din lucrurile pe care le folosisem in urma cu un an – inelele pentru servetele, servetul decorativ din mijloc, setul de farfurii… Am adaugat doar un sir lung de lumanari, dintre care doua inalte, cateva globuri albe si argintii de o parte si de alta a mesei, pentru culoare, si un pic de verde in mijloc pentru elementul-surpriza:)

Si pentru ca grupul de invitati s-a injumatatit anul acesta, vom avea loc destul ca sa mancam la lumina lumanarilor.

In cealalta camera, am impodobit inca un pom de Craciun, de data asta unul mai pitic, imbracat numai in rosu.

Pentru semineu, am luat-o din nou pe scurtatura. Am folosit acelasi suport pentru perdele din alti ani, de care am agatat stelute aurii. Doua craciunite au rezolvat restul problemei.

Ca sa nu mai fie nici un dubiu ca e vorba de Craciun, am invelit din nou cateva cutii in hartie de impachetat si am completat decorul.

De o parte si de alta a semineului, cateva etajere au primit si ele portia lor de cadouri. Si globuri, asezate in tot ce am apucat:)

Am folosit “cadouri” ca sa decorez si alte colturi goale din casa. Iar craciunitele au ajuns si pe dulapiorul din bucatarie.

Si, in final, am asezat lumanari sau globuri prin locurile care cereau un pic de culoare si spirit de sarbatoare.

Sunt convinsa ca am uitat cate ceva, dar, in mare, decoratiile de anul acesta s-au invartit in jurul cadourilor, globurilor si lumanarilor. Simplu si rapid.

Craciun fericit!