De ce imi plac dungile in decor

Am o slabiciune pentru dungile folosite in decor. Chiar daca, din pacate, nu le vad folosite prea des, dungile mi se par elementul perfect care sa dea personalitate unui spatiu.

As putea sa dezvolt o intreaga teorie care sa explice de ce ochiul e atras imediat de un Element Dungat de Decor (pe scurt, EDD 🙂 ). E poate contrastul de culoare, caracterul artificial al liniilor perfecte, inexistente in natura, ori nevoia de ordine a mintii umane. Indiferent de motivul real, iata cateva pentru care dungile in decor sunt una din preferintele mele personale.

Dungile aduc la viata pereti fara personalitate. In cazul de mai jos, dungile fac inutile alte piese de decor pentru perete.

 

Dungile sunt un fundal excelent care sa puna in valoare un element de decor cu linii circulare. De fapt, combinatia dungi – element circular de decor e una din modalitatile mele preferate de a aduce un spatiu la viata.

 

Nu e e nevoie ca toata camera sa fie vopsita in dungi. E de ajuns ca acestea  sa fie aplicate numai pe unul din peretii incaperii. Dungile creeaza un punct focal care atrag ochiul catre forme arhitecturale pe care vrei sa le pui in evidenta.

 

Dungile pot sa delimiteze si sa puncteze un spatiu functional dintr-o incapere.

 

Si apoi ASTA! Ce poate sa nu iti placa aici? Dungile il conduc de-a lungul casei pe cel care intra, creeaza balanta perfecta pentru liniile curbe ale peretilor (pe care le scoate astfel in evidenta) si imbraca pereti care altfel ar fi extrem de dificil de decorat.

 

Dungile pot imbraca un perete si pot crea un spatiu dramatic atunci cand e combinat cu elemente de contrast, fie ca acest contrast vine din diferenta de  culoare sau forma.

 

Nu in ultimul rand, dungile par sa ordoneze un spatiu si creeaza un fundal perfect pentru alte elemente de  decor. Iata aici din nou combinatia unghiuri – linii curbe.

 

Peretii nu sunt singurele EDD care pot rezolva un spatiu. O piesa de mobilier cu dungi da personalitate unei camere. Aici, un fotoliu in dungi e punctul focal al incaperii, ademeneste si vorbeste despre confort.

 

Ma topesc in fata unui taburet in dungi. Sare in ochi, se potriveste oricarui tip de decor, de la traditional la modern, si imprumuta un pic de dramatism unui spatiu care altfel s-ar scufunda in neutru.

 

Pentru cei care au curaj, o canapea sau o banca in dungi improspateaza orice spatiu – cu conditia ca restul obiectelor de mobilier sa fie o idee mai subtile. Dungile sunt primele care atrag ochiul.

 

Dungile pot introduce un element de surpriza in decor, mai ales daca sunt aplicate unei piese de mobiler care nu e de obicei asociata cu dungile.

 

Pernele decorative in dungi introduc un element de ordine in decor. Dungile sunt un element excelent de contrast pentru alte modele, in special cele florale, care pot deveni obositoare daca sunt folosite fara masura. Aici, dungile balanseaza liniile curbe ale celorlalte modele decorative, ceea ce face decorul sa para indeajuns de dramatic, dar nu excesiv de incarcat.

 

O modalitate fantastica de a introduce dungile in decor sunt draperiile.

 

Ori jaluzelele in dungi.

 

Intr-un dormitor, asternutul de pat in dungi aduce o nota jucausa de prospetime.

 

Iar un covor in dungi nu ramane niciodata neobservat.

 

Dungile pot fi aduse in decor si prin alte obiecte, oricat de mici: suporturi pentru pahare, tavi, servete de bucatarie ori orice altceva iti satisface ochiul.

 

Alese bine, astfel de obiecte pot sa rezolve multe dileme decorative si sa infrumuseteze considerabil un spatiu.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *