In regula, nu e tocmai o isprava. E mai degraba primul pas timid inspre ceea ce imi propun in fiecare an si esuez de fiecare data: o curte plina de flori.

Dar iti spun, anul asta e cel in care se va intampla. Anul trecut nu pot sa spun ca am avut vreo primavara: dupa ce zapada s-a topit pe undeva pe la sfarsitul lui mai (ori asa mi s-a parut!!!), au venit ploile si n-au mai plecat pentru vreo cateva saptamani. Pregatita din aprilie cu seminte si lopatica, ma dezumflasem complet pana in iunie, cand am vazut pentru prima data dupa aproape un an cercul acela galben acolo sus – cum se numeste?

Soarele.

Tot ce am am mai avut rabdare sa fac a fost sa plantez un strat de muscate si unul de alyssum. Dupa care entuziasmul mi s-a uscat. Nu e usor sa te inflacarezi in fata semintelor in miezul verii. Ar fi trebuit deja ca gradina mea sa explodeze de culoare.

“Anul viitor”, mi-am zis.

Si anul viitor a venit.

In curtea noastra inca pe jumatate goala un singur strat imi mangaie inima si ochii in fiecare primavara. Unul de narcise. Ies punctual la lumina in fiecare an, cuminti, fara sa le rog, sa le ud sau sa le port grija.

Sunt frumoase-frumoase, aliniate ca niste soldatei si perfecte pentru cateva saptamani. Dupa care isi pierd florile si incep sa arate asa:

Vrei un prim-plan? Fereste-ti ochii!

Pentru cel putin sase saptamani nu pot sa tai frunzele narciselor, care incep sa isi piarda forma si sa arate ca un camp de buruieni calcat de o ceata de armasari. Inteleg ca plantele au nevoie de cele sase saptamani pentru a-si pregati resursele pentru anul viitor. Asa ca daca se intampla sa am rabdare, incerc sa improvizez legand cate o banda de elastic in jurul frunzelor, ca sa le impidic sa cada si sa ma trimita in depresie.

Dar divaghez.

Ce vreau de fapt sa spun e ca, desi o bucurie pentru ochii iesiti din iarna, din nefericire stratul nu incepe neaparat asa cum il vezi mai sus, ci mai degraba asa:

Poate nu se vede prea clar. Sa incercam un prim-plan cu starea lui dezastruoasa de la inceputul fiecarei primaveri.

Plus brandusa mea care de-abia isi mai tine duhul pentru ca, la doar o zi dupa ce a inflorit, a fost calcata din greseala in picioare de niste muncitori entuziasti:(

Iar bordura aceea pare doar de forma. Iarba a luat-o cu asalt fara sa ceara voie.

E drept ca, in parte, e vina mea. Dar de obicei toamna plec in calatorii lungi, de o luna sau doua, iar cand ma intorc, zapada sau frigul (sau jet lag-ul) ma impiedica de la orice opera de gradinarit.

Si totul ramane pentru primavara urmatoare.

Azi suntem in primavara urmatoare. Asa ca mi-am propus sa curat stratul de frunzele uscate de anul trecut, sa plivesc buruienile, sa aerisesc putin pamantul si sa adaug un pic de pamant nou. Un inceput bland pentru ceea ce va fi cu siguranta un anotimp crunt pentru gradinarit (vezi straturile goale care se itesc din poze).

Asa ca mi-am scos uneltele. Ma bucur sa ne revedem! (Deocamdata.)

Repede-inainte cu o jumatate de ora mai tarziu. Buruienile au plecat, iarba a fost exterminata, betele aruncate la gunoi si lopatica suprauzata pentru ca am sapat tot stratul cu manuta asta dreapta.

Dupa care m-am apucat sa adaug un pic de pamant nou. Din doi saci pe care scrie printre altele “materie organica”.

Acum – dupa cum obisnuia sa se exprime bunica mea – nu sunt nascuta din imparat. Mi-am petrecut jumatate din copilarie la tara, asa ca am ceva mai mult decat o idee vaga despre ce inseamna “materie organica”. In consecinta, mi-am fixat bine manusile si am folosit lopatica sa imprastii materia organica in jurul florilor.

Dupa vreo jumatate de ora, simteam cum umarul mi se disloca. Asa ca am renuntat la artificii si mi-am folosit mainile.

Whatever. Suntem cu totii organici.

Si iata rezultatul.

O placere sa privesti.

Partea buna e ca, odata frunzele de anul trecut curatate, descoperi lucruri noi:)

Sunt crinii mei de toamna. Plantele care cresc singure si care tin tot anul, pana la sfarsitul toamnei. Am pornit de la cateva pe care le-am gasit in gradina si le-am taiat bulbii in doua in fiecare an. Am umplut cu ele doua straturi si anul acesta vreau sa le dublez din nou. Sunt plantele mele preferate.

Acum mai trebuie sa astept doar sa infloreasca narcisele. Vad narcise inflorite prin tot cartierul. Nu stiu de ce ale mele sunt suparate. Ori lenese.

Am sa revin cu poze atunci cand domnisoarele binevoiesc sa se trezeasca.