Daca am mai lucrat inainte la proiecte simple, primul moment glorios din noua mea cariera de tapiter autodidact a fost acela in care am atacat problema unui taburet cu potential, dar, aparent, cu o istorie prea lunga in spate.
Am gasit taburetul intr-un magazin de vechituri si am inceput imediat sa salivez. Am o slabiciune pentru mobilierul cu picioare intoarse. Pune la socoteala si un pret aproape inexistent si combinatia face si un taburet in starea asta jalnica imposibil de rezistat.
Pentru prima data de cand m-am aruncat in proiecte de tapiterie, mi-am spus ca trebuie sa fac treaba asa cum trebuie si sa ma scap de toate invelisurile, de la material pana la burete. Zis si facut. Am inceput cu spor sa scot cuiele decorative.
Timpul a trecut…
Si a trecut…
Dupa vreo sapte ore, inca scoteam cuiele decorative, cu diferenta ca incheieturile nu ma mai ascultau si dintii amenintau sa mi se faramiteze de cate ori mi-i inclestam la inca o sfortare. Am numarat in total in jur de 240 de cuie (= 240 de sfortari si opinteli).
Din nefericire, nu am nici o poza cu gramada de fier vechi cu care m-am ales de pe urma acestei ispravi. N-am simtit neaparat ca as vrea vreodata sa mi-o aduc aminte.
Au urmat capsele. Pe astea nu le-am mai numarat – imi pierdusem capacitatea.
Odata buretele indepartat, m-am ales cu scheletul de toata frumusetea al unui viitor taburet (chiar daca fotografia sugereaza altceva, nu m-am lasat pana nu am scos TOATE capsele).
Ceea ce a urmat a fost de zece ori mai simplu: am taiat o bucata de burete…
…burete pe care l-am scos dintr-o perna de canapea veche care astepta de multa vreme sa vada unde va sfarsi.
Apoi am acoperit buretele cu material si am inceput sa capsez. Mai mult mi-a luat sa ma asigur ca dungile erau perfect aliniate liniilor taburetului.
Odata aici, mi-am dat seama ca nu stiu cu ce material sa acopar partea de jos a materialului. Avem nevoie de o banda de aproximativ 4 sau 5 centimetri, dar materialul cu dungi nu era o solutie: ar fi adaugat dungi orizontale taburetului.
Asa ca am improvizat cum am putut: am taiat doar partile maro inchis din material si le-am cusut intr-o banda lata. Inconjurul asta mi-a luat ceva timp si a facut materialul un pic mai greu de manuit.
Dar, dupa multe scancete si opinteli, am ajuns la final.
Taburetul meu nou nu numai ca arata bine acum in coltul lui, dar e foarte comod. Il folosesc de cate ori musafirii nostri nu mai au loc pe canapea sau fotolii.
Sa recapitulam. Asa a inceput…
Si asa a sfarsit.
Daca vrei sa stii de ce am ales un material in dungi, iata aici cateva motive.