Punga in forma de ren pentru dulciurile de Craciun

E oficial – nebunia Craciunului a inceput. Am simtit-o deja de cand, prin mijlocul lui iulie, au inceput sa apara prin cateva magazine rafturi timide cu decoratii de Craciun, asezate sub emblema voioasa “Craciun in iulie”. Dar a devenit clar atunci cand, acum cateva zile, am dat nas in nas cu un raft intreg de globuri si ornamente intr-un magazin de arts & crafts.

craciun-in-august

Sentimentele mele legate de treaba asta sunt de doua feluri. Pe de o parte, Craciunul e sarbatoarea mea preferata, asa ca intalnirea cu ornamentele pentru brad, chiar si in august, nu e tocmai neplacuta. Pe de alta parte, ma intristeaza putin globurile de Craciun in august, cand as vrea sa fiu lasata in pace ca sa mai gust un pic din vara.

Dar pentru un indragostit de bricolaj, nici o alta sarbatoare nu vine cu mai multe ocazii de a lucra la proiecte decorative. Asa ca pofta mea de bricolaj s-a trezit dintr-o lunga amorteala de vara – drept pentru care mi-am propus azi sa imi tin o promisiune mai veche.

Ti-am promis cu ceva timp in urma ca am sa iti arat cum am facut pungile in forma de reni in care am strecurat turta dulce pentru musafirii de Craciun ca sa aiba ce sa rontaie a doua zi.

pungi-reni

pungi-dulciuri-reni

Desi am pescuit ideea asta din apele tulburi ale internetului, aceleasi ape s-au intunecat serios cand am incercat sa gasesc tehnica prin care sa ajung la un rezultat care sa nu para improvizat.

Asa ca a trebuit sa ma descurc de una singura.

Problema nu e botul renului, ochii sau coarnele – ci urechile. Urechile mi-au dat de furca, pentru ca le-am vrut perfecte, fara indoituri, fara improvizatii, fara devieri de unghi, fara lipici si taieturi care pot fi evitate. Si am mai vrut ca toate sa arate la fel.

Din nefericire, desi renii sunt extrem de usor de facut, urechile imi stateau ba prea in sus, ba prea in jos, ba aveau indoitura in spate sau sfarseau asimetrice. Am stricat un munte de pungi de hartie incercand toate tehnicile posibile si imposibile.

macelul-renilor

Sotul meu a botezat maldarul acesta “macelul renilor” si s-a vazut nevoit sa isi manance micul dejun langa ceea ce numeste “cranii de ren”.

Avem nevoie de barbati ca sa ne umple ziua cu un pic de poezie:)

I-am facut placerea si am declarat unul din reni invingator. Iata-l aici tronand pe muntele de reni cazuti la datorie.

renul-invingator

Dar iarasi am luat-o pe alte carari. Sa revenim:)

In cele din urma, dupa o dimineata de taiat pungi de hartie si pe care mi-as fi putut-o cu siguranta umple cu ceva mai bun, am ajuns la rezultatul de mai jos. Bineinteles, am sfarsit aici folosind cea mai simpla tehnica si un minimum de taieturi.

Lucru la care ma asteptam. Se stie ca drumul catre simplitate e complicat si anevoios:)

ren-hartie

Sa o luam deci de la inceput. Pentru un ren ai nevoie de urmatoarele materiale:

materiale-ren

Plus un creion de care am uitat:) Si iata tehnica la care am ajuns dupa o dimineata de lupta cu renii.

Aranjeaza punga cu partea care urmeaza sa fie baza ei in sus. Indoaie punga aproape in doua, lasand poate o diferenta de 1 cm intre cele doua jumatati. Apasa bine muchia. Apoi indreapta punga si indoaie-o din nou in asa fel incat gura pungii sa atinga acum partea de sus a bazei. Nu apasa muchia prea tare fiindca indoitura aceasta e doar orientativa.

punga-indoita

Poti sa pastrezi punga indoita ca in poza #3 sau poti sa o desfaci si sa o intorci pe cealalta parte, cu gura in jos, ca in poza #4. Gaseste mijlocul gurii si fa un semn cu un creion. Deseneaza apoi cu creionul doua linii arcuite de la punctul trasat cu creionul pana la marginile ultimei muchii pe care ai facut-o in poza #3. Incearca sa le desenezi cat poti de simetrice – de forma lor depinde si forma urechilor de ren.

Apoi taie de-a lungul liniilor pe care le-ai desenat. Aceste doua taieturi sunt singurele pe care trebuie sa le faci!

taie-bot-ren1

Inainte de a-ti aseza foarfeca in sertar insa, asigura-te ca ai taiat cele doua parti simetric. In ce ma priveste, nu de putine ori mi s-a intamplat sa nu inteleg de ce o ureche refuza sa se indoaie cum trebuie, ca sa descopar ca taietura pe care am facut-o nu a ajuns pana la coltul muchiei.

Ca aici:

laturi-inegale

Daca acelasi lucru ti se intampla si tie – si daca preferi urechi de reni perfect simetrice, taie ce a ramas netaiat, pana la muchie:

coltul-muchiei

Acum urmeaza sa facem urechile. Aici va trebui sa privesti cu atentie imaginile si sa treci prin propriul proces de invatare – crede-ma, mult mai scurt decat al meu:) Pentru inceput, asigura-te ca baza pungii e indreptata in sus. Apoi deschide gura pungii si indoaie prima ureche in asa fel incat muchiile de mai jos sa se alinieze:

ureche-indoita

Atat timp cat reusesti sa faci asta, urechea va iesi bine:)

ureche-ren

In cazul in care ceva nu iti iese (si imi vine greu sa definesc acel ceva, avand in vedere mormanul meu de esecuri inexplicabile de la inceputul acestui articol), atat timp cat indoiesti urechile in afara pungii, te vei alege cu un ren urecheat. Chiar daca imperfect:)

Repeta operatiunea si cu cealalata ureche. Te vei alege cu o punga cu urechile indreptate in sus.

In sfarsit , indoaie toata punga in jumatate, pe prima muche, cea mai pronuntata, cu care ai inceput acest proiect. Renul e gata:)

doua-urechi

Sau cel putin ceea ce urmeaza sa devina unul.

Daca desfaci punga, poti vedea deja cu ochii mintii rezultatul final. Si vei observa ca urechile sunt intre cele doua laturi ale pungii. (Ceea ce nu a fost cazul cu primele mele victime si a dus la pungi facute ferfenita si taiate pana aproape de baza.)

ureche-intre-fete

Dar sa uitam trecutul:) Din doua cercuri de hartie neagra si unul alb, incropeste doi ochi.

ochi-ren

Deseneaza pe o foaie de hartie cartonata niste coarne. Se poate ca tiparul pentru coarne pe care l-am folosit in anii trecuti sa il fi gasit pe vreun website, dar nu pot sa il mai localizez nicicum. Asa ca iata pe scurt cum le poti desena cu puteri proprii:)

coarne-ren

Taie coarnele si foloseste-le drept tipar pe o coala de hartie cartonata maro.

contur-coarne

In sfarsit, taie un cerc din hartie rosie pentru nas. (Pentru Rudolph, adauga un cerculet mic care sa sugereze ca nasul ii e lucios:)

Apoi lipeste toate organele de mai jos pe punga:)

WP_20150821_014

punga-ren-craciun

Lipeste coarnele inauntrul urechilor (si numai pe partea din fata). Asta pentru ca, mai tarziu, sa poti deschide punga mai usor.

lipeste-coarne-ren

Poti sa vezi mai jos cum arata punga deschisa si cum numai o latura a coarnelor e lipita de punga.

coarne-lipici

Daca vrei, poti sa legi de gatul renilor cateva etichete cu numele lor: Dasher, Dancer, Prancer, Vixen, Comet, Cupid, Donner, Blitzen si Rudolph. Ca sa iti fie mai usor, am pregatit pentru tine cateva etichete pe care le poti scoate la imprimanta si folosi imediat.

etichete-reni-nume

Descarca etichetele.

Daca preferi sa scrii altceva pe etichete, iata-le aici din nou, dar fara numele renilor.

etichere-cadouri-craciun

Descarca etichetele.

Trece eticheta printr-o bucata de panglica si leag-o de gatul renului dupa ce ai umplut punga cu dulciuri sau cadouri.

eticheta-gat-ren

Si esti gata:)

ren-din-punga-hartie

Daca nu ai sau nu gasesti pungi de hartie, exista o multime de metode simple de a le face. Voi scrie in curand un articol despre asta. Pana atunci insa, inca o privire:)

ren-craciun-hartie

In final, nu e nevoie ca tehnica ta sa fie cea de mai sus. Renul de hartie cere doar o indoitura si doua taieturi – in rest poti improviza dupa cum te trage inima, chiar si daca inima iti spune sa faci urechile din resturi de hartie si sa lipesti de punga. In ce priveste coarnele, poti sa le faci din sarma plusata sau sa iti amuzi copiii lasandu-i sa isi contureze palma pe hartie maro – conturul aduce foarte bine cu coarnele unui ren. Nasul il poti face fie din hartie, fie dintr-un pompon.

De Pasti, poti transforma renul intr-un miel cu o bucata de hartie alba decupata in forma de norisori.

miel-punga

Sau poti sa faci un leu cu o coama decupata din hartie galbena sau portocalie.

leu-punga

Posibilitatile sunt nelimitate. Distractie placuta!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *