Ce imi place primavara in gradina e ca fiecare zi vine cu ceva nou. Sper ca nu ingrijorez pe nimeni cu ciudata mea rutina matinala, dar inca inainte de ora 7 in fiecare dimineata fac turul gradinii sa mai vad ce a mai aparut, ce a mai crescut, ce a mai inflorit…

Si nici o dimineata nu ma dezamageste.

Nici nu e de mirare, vremea e atat de frumoasa incat trebuie sa inventez o noua carte a recordurilor locale, fiindca primavara asta lunga si frumoasa nu se incadreaza in nimic din ce stiam, ma asteptam sau speram si vocabularul vechi nu mai imi e de ajuns.

Intre timp, trebuie sa continui curatenia de primavara. Frunze de anul trecut, plante moarte in toamna cand eram plecata, apoi acoperite cu zapada inainte de a ma intoarce, crengi cazute in timpul ultimelor furtuni, pietre care, nu stiu cum, mai reusesc inca sa mai apara la suprafata pamantului… Numai lucruri bune!

Ti-am aratat deja cum arata straturile de flori din fata casei, asa ca azi trecem la curtea din spate. Aici am mai putine planuri si mai putin de lucru, pentru ca am trudit destul prin zona asta anii trecuti. In principiu, aveam deocamdata nevoie sa curat stratul cu merisori, stratul de la baza copacului si cel cu crini de toamna de pe cealalta latura a casei.

Apoi sa adaug pamant, fiindca locurile astea inghit parca pamantul cel nou si primavara gaseste plantele cu radacinile in aer.

Asa ca am inceput cu stratul de merisori din spatele casei (poti sa ii citesti povestea aici). Radacinile catorva erau expuse fiindca pamantul cel nou se mai lasa inca. A trebuit din nou sa recurg la pungile cu pamant.

Dupa ce am curatat locul si am adaugat pamant nou ca sa acopar radacinile, m-am ales cu un strat pe placul meu:)

Merisorii astia sunt plantele cele mai fericite din gradina noastra. Cred ca e datorita pamantului in care cresc si care e complet nou pana la o adancime de vreo 30 de centimetri. Dar sa lasam povestea asta, nu vreau sa imi aduc aminte.

Pe scurt, anul acesta au dus-o atata de bine, incat au dat intr-o mare de flori.

Apoi a urmat radacina copacului unde anul trecut am plantat crinii mei divizati. Anul asta am urmarit fara sa misc un deget cum au crescut, e drept, printre resturile iernii trecute si muscaturile de caprioara…

Prin unele locuri, crinii stateau cu radacinile in aer…

Dupa ce am curatat locul si am adaugat pamant, totul a inceput sa arate mai bine.

…minus frunzele patrate, amintire de la Bambi.

Imi da prin gand ca, printre crinii acestia vargati sa aduc cativa din stratul din fata casei, pentru un pic de contrast vizual. Cei din stratul acela sunt mai inchisi la culoare, iar textura frunzelor e o idee diferita. Pentru asta insa, va trebui sa ii rearanjez pe cei de aici, pentru ca nu vreau sa ii sufoc. Crinii astia cresc la dimensiuni impresionante.

In sfarsit, stratul din coltul casei, cel care s-a umplut in anii trecuti de flori roz de sporul casei. Acum vreo doi ani, am inlocuit si pamantul de aici cu pamant nou, care inca se lasa. Drept pentru care, pe langa obisnuitii lujeri uscati, buruieni si pietre, anul acesta am avut din nou de-a face cu radacini ramase in aer. Inclusiv tufa mea de corn, pe care am plantat-o anul trecut si care, desi inca nu s-a hotarat sa creasca, a trecut cu bine iarna si acum face frunze noi.

Si dupa ce am curat locul si am adaugat vreo patru pungi de pamant, stratul meu e gata pentru florile de vara – si poate pentru inca un arbust ori doi.

Plus buturuga. Pentru un pic de efect rustic ( 🙂 ).

Atat pentru astazi. In zilele urmatoare, ma asteapta un proiect de care mi-e cam teama. Nu de altceva, dar l-am inceput de trei ori anul trecut – si tot de atatea ori l-am abandonat. Trebuie sa scot pietre dintr-un alt strat, sa extermin cateva tufe, sa asez o bordura in jurul unui arbust, sa acopar tot pamantul cu un strat protector.

Etc.

Asa ca am sa revin in vreo doua-trei zile, in cazul in care mainile mele vor mai functiona dupa toata povestea asta.