Mi-am promis de mult ca voi face o oglinda in forma de soare, dar optiunile m-au coplesit. Sunt atatea feluri in care as fi putut sa o fac incat nu am reusit nicicum sa aleg unul fara sa simt ca ratez ceva.

Dar de curand m-am hotarat sa fac atatea oglinzi cate imi cad bine la inima, chiar daca va trebui sa le rotesc ca sa le pot folosi pe toate. Asta fiindca fiecare idee care imi vine sau imi taie calea imi pare mereu mai buna decat cea de dinainte – si traiesc intr-un cerc vicios de nemultumiri si apetit decorativ.

Asa ca mi-am spus ca am sa incep cu cea mai simpla metoda, si anume oglinda din clame de haine. Am adus acasa toate materialele de care aveam nevoie si am incercat sa imi imaginez rezultatul final improvizand viitoarea mea oglinda.

Stiam ca urma sa o vopsesc, dar agatatorile erau insa, nu stiu… prea agatatori. Oglinda asta gospodaresca s-ar fi potrivit poate unei sali de spalat haine, dar cine isi decoreaza baia cu oglinzi-soare?

Asa ca am abandonat gandul la oglinda si agatatori, pana cand, intr-o buna zi, am dat de un articol pe internet, in care clamele erau folosite altfel. Desfacute in doua.

Cum de nu mi-a dat prin gand?!

Nu mi-a luat mai mult de 5 minute sa imi dezgrop materialele de pe unde s-au pitit si sa ma pun pe treaba. O oglinda, cateva clame si un inel de lemn care sa acopere putin conturul oglinzii.

Am inceput cu partea usoara – desfacutul clamelor. Tot ce a trebuit sa fac a fost sa imping una din jumatati lateral, apoi sa agit putin cele doua jumatati ca sa scap de metal.

Am stat si am admirat relieful frumos care se ascunde dincolo de aspectul prozaic al clamei de haine. Si eu care nu as fi crezut-o nici daca mi-ar fi spus.

De-a dreptul sculptural:)

In cateva minute, m-am ales cu o gramajoara de lemn si una de metal. Pe cea de metal am pastrat-o pentru alte proiecte. (Nu mi le pot imagina, dar sunt sigura ca exista:)

Am folosit pistolul de lipit ca sa atasez jumatatile de clame de jur imprejurul inelului. Nu a fost nevoie sa astup orificiile din el cu lipici cald, fiindca agatatorile le-au acoperit.

Cateva dintre orificii au ramas insa accesibile, desi foarte putin vizibile, numai bune pentru strecurat prin ele o bucata de sarma, cu care sa imi agat opera pe perete. Dar despre asta mai tarziu.

Am stat o clipa pe ganduri si m-am intrebat daca ar fi bine sa las ceva mai mult spatiu intre clame, ceea ce ar fi facut “razele” ceva mai vizibile. In final, am decis sa le lipesc una langa alta, pentru ca marginea din interiorul cercului de clame sa fie compacta.

Totul a mers neasteptat de repede. Mi-am spus ca proiectul asta imi va lua jumatate de dupa-masa, dar am terminat de lipit clamele in vreo 15 minute. Cel mai relaxant proiect din cariera mea de proiectant:)

Cred ca un cerc mai mic ar fi facut razele sa se aseze ceva mai labartat, asa cum le sta bine unor raze cumsecade de soare, dar cercul meu era mare, asa ca a trebuit sa aleg intre margine compacta si raze labartate.

Si am ales.

Apoi a urmat vopsitul. Am folosit un spray auriu, ceea ce a fost si bine si rau. Bine pentru ca auriul era aproape de culoarea lemnului, iar eventualele colturi ramase nevopsite din greseala nu erau deloc evidente. Rau pentru ca auriul meu reflecta lumina, ceea ce a facut iregularitatile clamelor sa iasa in evidenta.

Dar chiar daca as fi stiut-o dinainte, as fi ales aceeasi culoare. In primul rand pentru ca oglinda urmeaza sa isi ia locul pe un perete gri, iar combinatia gri-auriu ma trimite in extazuri decorative. In al doilea rand pentru ca majoritatea suprafetelor aurii din casa asta au iregularitati, ceea ce nu le impiedica sa imi placa.

Desi vopseaua a aderat foarte bine, am folosit vreo cateva straturi pentru ca mi-am inchipuit ca lemnul, netratat inainte cu primer, va inghiti multa vopsea. Nu stiu daca am avut dreptate pentru ca lemnul si vopseaua erau aproape ca nuanta. Dar straturile au ramas.

Am lipit oglinda pe spatele noii mele rame, dupa care a urmat agatatoarea. Am folosit o bucata de snur innodata la capete, pe care l-am capsat in spatele oglinzii, pe rama. (Mi-a tremurat mana la prima incercare, dar a iesit bine la a doua:)

As fi putut sa cumpar agatatori speciale pentru tablouri, dar de ce sa cumpar daca o bucata de snur face o treaba la fel de buna? Daca vrei, poti sa strecori o bucata de snur, panglica sau sarma printr-un orificiu facut in rama, pe post de agatoare.

Si iata oglinda mea cea noua. Cel mai mult mi-a luat asteptatul intre straturile de vopsea, si nici acela nu a fost rau – clamele au sorbit vopseaua cu o sete care mi-a scurtat substantial timpul de asteptare.

Desi imi place, opera asta are o mica problema. Marginea clemelor se reflecta in oglinda si ii da un aspect oarecum nefinisat. Asta pentru ca nu sunt neaparat identice – si oricat de mici ar fi diferentele, tot primesc ceva proportii cand sunt dublate in oglinda. Daca mai adaugi si reflectiile vopselei aurii, nimic imperfect nu a fost iertat. Sunt convinsa ca o vopsea mata ar fi fost mai indulgenta.

Alternativa ar fi fost sa lipesc oglinda in fata ramei. Asta i-ar fi dat in mod sigur un aspect mai civilizat, dar e si asta un joc de da-si-ia. Marginile oglinzii ar fi aratat mai curate, dar parca nefinisate.

In final, am ales sa asez oglinda in spate.

Chiar daca, inainte de a vopsi oglinda, am curatat bine firisoarele de lipici pe care pistolul de lipit le lasa mereu in urma, cateva mi-au scapat.  Le poti vedea mai jos, ceva mai evidente odata vopsite, desi trebuie sa te uiti bine ca sa le poti deosebi.

Si e timpul sa trec la urmatorul proiect. Tot auriu. Stai pe aproape:)