Nu stiu daca ar trebui sa declar proiectul asta un succes sau un esec. Probabil ca e cate putin din amandoua. Am dat de cateva ori peste ideea asta in peregrinarile mele cu sau fara treaba pe internet si m-am hotarat de mult sa o incerc si eu. Un “gratar” cu “frigarui” din fructe, facut dintr-un pepene rosu.
Ideea e grozava pentru o petrecere de vara in care vrei sa dai musafirilor tai ceva interesant de masurat din ochi. Dar, chiar daca in urmatoarele saptamani se pare ca vom juca mai mult rolul oaspetilor decat pe cel al gazdei, m-am hotarat sa incerc gratarul cu fructe cand in bucataria noastra a aparut frumuseatea asta:
Experienta mi-a pricinuit cateva lectii, pe care am sa le impartasesc cu tine. Deci…
Am taiat pepenele in jumatate. De fapt, de frica sa nu ma aleg cu o jumatate de pepene prea grea si care nu poate fi cocotata pe “picioare”, am folosit pentru gratar mai putin de jumatate de pepene. In retrospectiva, nu sunt convinsa ca e nevoie sa te ingrijorezi. Odata miezul scos, cu toti hectolitrii de apa care se ascund in pepene si care trag la cantar, coaja e de fapt relativ usoara.
Am luat jumatatea din stanga si am inceput sa ii scot miezul. Pentru asta, am folosit o lingura speciala (nu am idee de ce se numeste “lingura pariziana”) ca sa obtin mingi rotunde (mai mult sau mai putin).
Lectia #1. Daca nu ai folosit niciodata o lingura pariziana, vei incepe sa iti cizelezi tehnica dupa vreo 3-4 mingi imperfecte (le poti identifica in poza de mai sus? 🙂 ) Ideea e sa incepi cu lingura asezata plat deasupra miezului de pepene, pentru ca pepenele sa umple toata lingura inainte de a fi taiat.
Partea interesanta e ca te alegi cu o sculptura de mai mare dragul:)
Dar lingura pariziana nu e neaparat necesara. Imi inchipui ca poti foarte bine folosi una obisnuita daca nu alergi dupa perfectiune sau, asa cum fac eu, poti sa optezi pentru unghiuri drepte si te avanti in pepene direct cu cutitul:)
Am incercat apoi sa urc jumatatea goala de pepene pe trei “picioare”. Inteleg ca cei care au calcat cararea asta inainte folosesc de obicei cateva tulpini de telina tinute la congelator ca sa se intareasca. Eu nu aveam telina si nici pornirea de a ma complica. Asa ca am inhatat trei furculite scurte pentru aperitive si le-am infipt in jumatatea de pepene.
Dupa care a urmat esecul #1 si lectia #2. Am incercat sa fac un “capac” pentru gratar (si el cu miezul curatat) pe care sa il atasez de baza gratarului cu niste bete pentru frigarui. Chiar daca am incercat sa tai un capac mic, care sa nu strice tot echilibrul operei mele, rezultatul a fost un dezastru. Picioarele s-au labartat in toate partile, gratarul a inceput sa stea cas si, in incercarile mele de a recastiga ceva echilibru, am macelarit baza gratarului fara rusine.
Concluzie: nu iti complica viata cu capace de gratar. Daca avantul te mai tine pana la sfarsitul proiectului, poti sa il incerci atunci. Daca nu, diferenta nu e atat de mare.
Mai departe totul a fost usor. Am asezat cateva afine pe fundul gratarului, in loc de “carbune”. Daca folosesti furculite pentru picioarele gratarului, e o idee buna sa iti avertizezi musafirii de pericolul de pe fundul gratarului:)
(Lectia #3. Ma gandesc ca data viitoare sa las un pic mai mult din miezul de pepene in interiorul gratarului, pentru un pic mai mult contrast.)
Apoi am insirat bucati de fructe pe cateva betisoare pentru frigarui si le-am asezat pe buza gratarului:) As fi vrut ca fructele mele sa fie mai colorate. De fapt am cumparat ananas, struguri verzi si capsuni.
Pe care.
Le-am.
Mancat.
Asa ca m-am descurcat cu ce-am avut. Rezultatul cromatic e putin cam plictisit, dar combinatia de fructe – un deliciu!
Si iata rezultatul:
Nu e o idee rea sa asezi gratarul pe o farfurie, mai ales daca folosesti furculite sau daca ai macelarit si tu coaja pepenelui. Se poate ca sucurile fructelor sa se strecoare afara si sa gasesti o balta mica dar indecenta sub gratar.
(La o a doua privire, gratarului meu i-ar fi stat mai bine pe o farfurie patrata, fara ornamente. Ar fi balansat putin din rotunjimea pepenelui.)
Fiindca terminasem proiectul, dar mai ramasesem cu cateva rezerve de entuziasm, mi-am spus sa revin la problema capacului. Am taiat o idee de coaja de pepene si am atasat-o de baza gratarului folosind doua bete. De data asta, nici o schimbare de echilibru:)
Sunt convinsa ca, daca am putin mai multa rabdare, balansez mai bine toata sculptura si folosesc betele cu un pic mai multa maiestrie (si nota: vertical, nu orizontal – of!) as putea sa ajung la un rezultat mai satisfacator. Dar afara era frumos si soare, frigiderul gemea de fructe taiate si viata era frumoasa. Asa ca am declarat proiectul terminat:)
Am o confesiune de facut. Ar fi trebuit sa folosesc cateva betigase asezate in paralel ca sa ma apropii cat mai mult de realitatea unui gratar. Dar am preferat sa sar peste pasul asta ca sa las un pic de loc prin care sa imi strecor mana dupa afine. Sunt preferatele mele:)
Partea buna e ca folosesti foarte putin din fructele pe care le ai pentru gratar, asa ca un eventual esec nu e foarte grav. Majoritatea strugurilor si pepenilor s-au adunat in frigider si isi asteapta acum soarta.
Poate ca fiinte umane mai evoluate decat mine pot obtine rezultate mai bune, dar in imperfectiunea mea, ma declar perfect multumita:) In plus, sunt convinsa ca data viitoare gratarul meu va iesi mai bine. Lectii date, lectii invatate.
