Inca doua proiecte in gradina mea de vara, apoi am sa iau o pauza de la coada sapei pentru o vreme. As fi vrut sa te scutesc de la inca o groapa, insa n-am avut de ales. Dar ca sa imi fac curaj, iata pentru inceput un proiect care nu presupune nici o piatra, nici o punga de pamant, nici o deplasare de vertebra. Dupa atatea pietre si sapaturi, proiectul urmator a fost de-a dreptul o placere, chiar daca a trebuit sa manuiesc o foarfeca de jumatate de metru pe niste calduri insuportabile.

PROIECTUL #4. Operatiunea “Copacul-tufa”

Pe latura casei, aproape de coltul vizibil din strada, avem un copac confuz, care crede ca e tufa. Si creste ramuri peste tot.

Asa ca din cand in cand e nevoie sa ii amintesc din ce samanta se trage si sa ii tai crengile de prisos. Dupa cateva ore de taiat constiincios, ma aleg cu cativa saci de crengi si o multime de julituri.

Si cu o criza de identitate rezolvata:

Copacul cu pricina creste crengi cu o viteza debusolanta. Am impresia ca e de-ajuns sa ma intorc cu spatele ca sa scoata inca un vlastar. Pana cand termin ce am de facut in alte colturi din gradina, trebuie de obicei sa o iau de la inceput. E un proces interminabil.

Dar, in caz ca ti s-a facut dor de o groapa-doua, sa trecem la urmatorul proiect.

PROIECTUL #5. Operatiunea “Cateva radacini incapatanate si o bordura consecventa”

Nu departe de copac, chiar pe coltul casei, vrei doi metri patrati erau pana acum vreun an casa unor tufe uriase si urate, crescute in dezordine, carora fierastraul sotului meu le-a venit de hac. Am ramas insa cu niste radacini care se iteau din pamant, un spatiu unde cresteau doar buruieni, de care iarba nu se atingea si care imi julea ochii de cate ori il priveam.

Asa ca, avand sapa inca lipita de podul palmei dupa proiectele din fata si din spatele casei, mi-am facut curaj si m-am avantat sa repar spatiul.

Cam asa arata la inceput.

Tevi, ciment, buruieni, pamant uscat si (desi nu se vede in poza) radacini consistente de tufis. Peisajul ma zgandarea in fiecare zi.

Intentia mea era sa plantez acolo cateva tufe in nuante diferite de verde si care sa creasca singure, fara nici un baby-sitting, dar proiectul era imposibil deocamdata. Mai intai, din cauza radacinilor pe care am refuzat sa le scot anul acesta, din motive de scos deja o radacina de copac secular (asta e subiectul altui articol) si muncit acolo pana la epuizare.

Imi fusese de-ajuns. Asa ca am decis ca radacinile raman. Deocamdata.

In plus, spatiul era putin ciudat, cu o coloana de casa care cerea ceva reparatii, pamant care se denivela usor si o streasina buclucasa.

Prin urmare, mi-am spus ca anul acesta o voi lua mai usor si voi planta ce am pe-acasa. Adica niste crini de toamna si vreo cutie de flori de sporul casei din cele sase pe care le-am cumparat si care inundau deja casa din toate partile.

Zis si facut. Dupa vreo ora de plivit si scos buruieni, incepusem sa vad pamantul, desi nu imi facea vreo placere deosebita. Pamant uscat.

Si findca orice proiect care se repecta trebuie sa treaca si prin etapa sapatului de gropi, am sapat una de jur imprejurul spatiului.

Groapa in care am instalat o bordura si pe care am umplut-o apoi la loc.

Am fost nevoita sa improvizez in cateva randuri, fiindca radacinile nu ma lasau sa instalez bordura acolo unde as fi vrut. Asa ca, atunci cand m-am vazut fara alternativa, am taiat bordura, am sarit peste radacina si am inceput sa o instalez mai departe.

O fata trebuie sa faca ce trebuie sa faca. 🙂

Am adaugat cativa saci de pamant nou, pentru ca cel vechi nu parea prea prietenos. In cele din urma am ajuns la urmatorul rezultat:

Nu e perfect, dar nu alerg dupa perfectiune. Doar dupa un strat curat…

Radacinile se itesc din pamant, dar mi-am spus ca, in mijlocul florilor, vor arata de fapt bine. Un pic de istorie intr-un strat nou nu strica:) Apoi pamantul care s-a revarsat peste bordura sunt sigura ca se va umple de iarba anul viitor, asa ca am trecut la urmatoarea etapa.

Am ciopartit din nou, fara mila, cativa crini si i-am plantat pe un rand in spate. Apoi am plantat florile de sporul casei in fata, pentru ca efectul Barbie sa fie complet.

Si iata stratul la final. Mai jos, florile sunt dupa o ploaie care le-a derutat un pic.

Cu tufisul acela imens din spate am o relatie de afinitate si de ura in acelasi timp. Prea urat ca sa imi placa si prea util ca sa imi displaca, tufisul da casei un pic de bordura si nu o lasa sa arate golasa, mai ales in timpul iernii. Dar sunt sigura ca alte tufisuri ar face-o cu mai mult gust.

Dar asta e un proiect pentru un alt an. Sau alt deceniu. Deocamdata, devin alergica doar cand se mentioneaza vreo radacina sau vreo groapa intr-o discutie nevinovata.

Din unghiul acesta imi pot admira ambele proiecte ajunse la final. Copacul-tufa redevenit copac si stratul cu buruieni devenit strat cu flori:)

Desi proiectele mele in gradina, fie terminate sau in plin proces, nu s-au epuizat, am sa te scutesc pentru macar cateva zile de la plivit, sapat si plantat. Ca sa fiu sincera, ard sa cos o perna sau sa vopsesc ceva. Orice.

La final, inca o privire…

Noutati dupa vreo luna…

Crinii au inflorit, iar florile s-au transformat in monstri vegetali si s-au revarsat peste bordura:) ADOR coltul asta…

Misiune indeplinita, succes total. 🙂