Am scris acum cateva zile despre masa noastra de Pasti. Fiindca pofta de vorba nu mi s-a domolit inca, m-am gandit sa mai raman putin asupra subiectului si sa iti povestesc cateva intamplari din culisele evenimentului. Pe scurt, sa iti spun despre esecurile mele decorative si despre cum am incercat sa le peticesc.

Asta pentru ca, de cate ori alerg dupa perfectiune, ma conving ca nu e posibila. Din fericire, imperfectiunile de care vorbesc mai jos nu sunt din cele esentiale. O fata de masa care iti arde retina, una care refuza sa se intinda peste toata masa, sau chiar si un balon imbracat in papier mache care explodeaza si umple toata bucataria de faina – toate astea intra mai degraba in coloana incidentelor adorabile de care iti aduci aminte razand.

Dar m-am gandit sa scriu despre toate astea, fiindca as fi vrut ca masa noastra de Pasti sa fie mai mult decat a fost. Prin urmare…

Ti-am povestit despre masa noastra cu morcovi si iepurasi, in portocaliu si verde.

Adevarul e ca fata de masa alba a fost doar o solutie de ultim moment. Ideea initiala includea una portocalie, pe fondul careia albul farfuriilor si platourilor sa iasa in evidenta. Dupa ce mi-am petrecut vreo doua zile cautand un material cu patratele in alb si portocaliu deschis, m-am intors acasa cu singura prada care aducea cat de cat cu ce planuisem.

Cand am asezat materialul pe masa ca sa incerc sa vizualizez rezultatul final, am fost la un pas de a face o comotie cerebrala.

Combinatia dintre portocaliul fetei de masa, lemnul scaunelor si lumina subit galbuie din sufragerie m-a trimis pe loc in depresie. As fi putut sa croiesc un dreptunghi alb, lung si lat, pe care sa il asez de-a lungul mesei si care sa taie putin din marea de portocaliu. Dar, pe langa materialul de mai sus, ar fi insemnat inca un drum pana la magazin, o doza dubla de croit si o solutie care se anunta mult mai costisitoare decat preconizasem.

Si asta daca rezultatul final ar fi aratat asa cum mi-as fi dorit.

Prin urmare, m-am intors din nou la fata de masa alba. Problema era insa ca, incercand sa pastrez masa simpla si aerisita, numai buna pentru un inceput de primavara, m-am ales cu una prea stearsa. Asa ca, inainte cu doar o seara de masa, cand imi epuizasem toate solutiile, am privit in jur si am dat cu ochii de resturile de material ramase de la morcovii mei decorativi.

Nici una din bucatile de material nu era indeajuns de mare, asa ca a trebuit sa improvizez si sa le tai in patratele. Apoi am cusut patratele intr-un dreptunghi cam ingust si cam scurt, dar macar unul care a taiat putin din albul fetei de masa.

Chiar si asa, cromatica mesei era un pic cam plictisitoare. O solutie de ultim minut a fost sa adaug cateva oua verzi si portocalii de plastic si sa transform masa intr-un mini-peisaj rustic cu morcovi, iepuri si oua.

Din pacate, din lipsa de timp, si asta a fost o idee realizata doar pe jumatate. Familia noastra extinsa are obiceiul ca, din cateva in cateva saptamani, sa se intalneasca la un restaurant chinezesc. Placerea noastra e ca, la sfarsitul mesei, sa citim ravasele gasite in prajituri. As fi vrut sa adaug astfel de ravase si in ouale de plastic de pe masa, dar n-am mai apucat. 🙁 Idee ramasa pentru anul viitor.

In ce priveste morcovii pe care i-am croit din material textil, as fi vrut sa ii asez la inaltime, ca sa nu se confunde cu dreptunghiul meu facut din acelasi material. Aveam doar un singur vas cu picior, asa ca a trebuit sa improvizez un altul. Am recurs la eternul meu pistol de lipit, cu care am adus impreuna o vaza cilindrica si un suport de lumanare.

Intr-un minut, m-am ales cu o vaza cu picior.

Problema cea mai mare, insa, mi-a pus-o costumul de iepuras. Am vrut sa il fac cu mainile mele – la urma urmei, nu parea un proiect atat de complicat. Vreo doi metri si jumatate de blanita pe care as fi croit-o intr-un “sac” cu maini si picioare mi-ar fi luat probabil vreo ora sau doua de efort.

Singura problema era masca de iepuras. Aveam nevoie ca cel care o purta sa poata respira si sa poata vedea cat de cat in jur. In retrospectiva, ma gandesc ca ar fi existat mult mai multe solutii decat mi-am inchipuit. O masca facuta din fetru tare, de pilda, nu mi-ar fi cerut decat cateva cusaturi si un pic de bunavointa. Dar, pentru un motiv sau altul, m-am cramponat de ideea unui glob facut din papier mache pe care sa il acopar apoi cu blanita.

Totul parea usor, numai ca practica e cea care omoara. Fiindca m-am apucat de lucru in miezul noptii, am improvizat cu ce am avut. Un balon subtire, dar supradimensionat, un amestec facut din faina, apa si sare, si fasii de ziar. Am asezat balonul pe gura unei galeti de plastic si am acoperit podeaua cu cateva pungi lungi si late.

Trebuie sa recunosc ca, undeva in forul meu interior, m-am indoit de succesul intreprinderii mele. Semnele erau deja ingrijoratoare. Un balon plesnise deja inainte chiar de a-l atinge cu amestecul din faina. Stiam ca as fi avut nevoie de un balon cu membrana mai groasa sau, si mai bine, o minge de plaja. Reteta amestecului cu faina era si ea experimentala si o foloseam pentru prima data, fara sa mai am rabdare sa o pun intai pe foc. Si, chiar daca as fi avut toate materialele aliniate perfect, rata sucesului e intotdeauna ciobita de accidente neprevazute.

In plus, eram obosita si voiam sa ma duc la culcare. Asa ca, simtind cumva ca efortul meu e unul inutil, dar fara sa vreau sa ma las batuta pana la proba contrarie, am facut o treaba de mantuiala. Si am avut dreptate. Pe la mijlocul proiectului, in linistea in care casa se scufundase in miezul noptii, s-a auzit o impuscatura care mi-a oprit inima pentru o secunda si m-am trezit acoperita sub stropi mari de faina. Impreuna cu jumatate din bucatarie.

Sotul meu a coborat in graba sa vada ce se intamplase si a inceput sa rada incontrolabil in timp ce eu ii trimiteam sageti din ochi de dincolo de stratul de faina.

Intamplarea a simplificat insa lucrurile. “Hai sa iti arat cum rezolva un american problema!” mi-a spus sotul meu in timp ce apasa butonul “Cumpara” de pe un costum de iepure pe Amazon. Proiect terminat intr-un minut. Tot ce a trebuit sa fac e sa astept ca masca si costumul de iepuras sa imi soseasca la usa. Relaxant, nu-i asa?

(Trebuie sa recunosc ca tot costumul de mai sus arata putin sinistru. Si ca, oricat incerci sa privesti de bland de dupa plasa ochilor, te alegi cu o privire care parca sugereaza intentii criminale. Dar la ce te poti astepta de la un iepure de un metru si ceva inaltime?)

Am sa termin aici litania esecurilor mele de dinainte de Pasti. As mai avea inca multe de spus, fiindca rareori ideea la care visez se transpune la fel in practica. Tot ce mai vreau insa sa spun e ca, dupa cateva zile in care am incercat sa combin decor verde cu portocaliu fara prea multe rezultate, am inceput sa vad toata lumea in aceste doua culori. M-am surprins asteptand la o intersectie si descoperind ca, in intunericul noptii, semaforul aduce cu un morcov cu frunzele in jos. Am stiut atunci ca trebuie sa ma opresc.

Adevarul e ca nu mai sunt in stare sa vad , sa mananc sau sa ma gandesc la morcovi. Mi-am taiat categoria asta nutritionala din dieta, cel putin pentru o vreme. Am sa fac doar cateva scurte exceptii in zilele urmatoare, cand am sa iti povestesc cum am facut morcovii din panza si cum am impaturit servetelele in forma de morcovi. Dupa care nu voi mai lasa nici un obiect portocaliu sa calce pragul casei. Cel putin nu pana la toamna.