Decor de perete pentru Valentine’s Day

Trebuie sa recunosc ca nu am reusit inca, dupa atatia ani, sa adopt sarbatoarea de Valentine’s Day. Poate am un spirit iremediabil romanesc sau poate ca la cei 2025… si ceva de ani ai mei, dosarele celebrarilor sunt deja umplute, epuizate, complete.

In plus, inimioarele ma cam plictisesc. Buline, dungi – da. Decorul cu inimioare insa nu imi spune mare lucru. Asa ca Valentine’s Day ma surprinde in fiecare an nepregatita. De obicei aflu ca a venit undeva pe la 5 dupa-masa cand sotul meu intra pe usa cu un zambet larg, o felicitare ascunsa la spate si, ocazional, cu cate un ursulet de plus.

Sau catel. Depide de cum ii coafez urechile.

urs-valentines-day

Cu toate astea, o vizita prin cateva magazine de decor nu poate decat sa entuziasmeze iubitorul de bricolaj si sa ii dea pana si apetitul sa confectioneze decor cu inimioare. Apoi, ce poti sa faci intr-o zi de iarna in care nu poti sa dai nimic cu spray de vopsit si in care tot ce vezi pe geam e alb sau cenusiu? Un pic de rosu nu strica.

Asa ca daca inimioarele iti sunt pe plac, am sa incerc in urmatoarele zile sa iti trec cateva idei cu care poti sa adaugi casei tale (si ocaziei in sine) un pic de sare si piper tip DIY. 🙂

Astazi, de pilda, m-am gandit sa incerc un decor de perete extrem de simplu care nu cere decat ceva hartie si carton, o foarfeca, o imprimanta si o rama de tablou, in caz ca gasesti vreuna care sta degeaba prin casa.

Si iata cum am ajuns la cel mai usor decor de perete pe care l-am facut vreodata.

Aveam cateva rame de tablou fara treaba, asa ca am scos una din ele la munca…

rama-veche

Rama avea 20×25 cm. Din pacate, rama interioara de carton era galbena, si galbenul nu intra in socotelile mele de Valentines’s Day. Asa ca am scos rama interioara din tablou si i-am copiat conturul pe un carton alb, nou-nout.

rama-noua-tablou

Mai bine:)

rama-alba

Dupa asta m-am asezat comod in fata computerului si am desenat cateva siruri de inimioare, pana am ajuns la rezultatul de mai jos.

design-inimi

Am scos la imprimanta design-ul pe hartie cartonata, apoi l-am lipit cu banda de lipit pe spatele ramei interioare.

banda-de-lipit

Si iata rezultatul final.

arta-perete-inima

Un tablou numai bun de agatat pe perete prin partea asta de an:)

tablou-valentines-day

Ce imi place e faptul ca dupa Valentine’s Day, pot usor sa inlocuiesc inimioarele cu altceva mai potrivit ocaziilor care vin.

arta-inima

Daca ai o rama goala si vrei sa folosesti acelasi design, poti sa il descarci mai jos. Scoate-l la imprimanta pe o foaie de hartie cartonata si asaza-l in rama. Asta e tot ce ai de facut:)

descarca-design-inimi

Descarca inimioarele.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *