Cand ne-am mutat in casa asta, gradina era o jungla in miniatura. Si daca ar fi fost numai padurea de balarii, copacii uscati si tufele crescute care pe unde, nu ar fi fost inca atat de rau.

Am descoperit insa curand ca nebunia ajunsese mult mai departe. Toate straturile din jurul casei erau pline cu pietre acoperite cu pamant, care faceau straturile de nefolosit – si pe care am muncit cativa ani la rand cu program de ocnas ca sa le scot.

Asta explica faptul ca, la aproape 5 ani de cand am luat casa in primire, gradina e inca un proiect neterminat. Ca sa fac o poveste scurta dintr-una lunga, am progresat de-a lungul anilor la cateva colturi din gradina care nu mai implica dezgropat de pietre si muschi de culturist, dar care totusi aratau intr-o stare deplorabila.

De pilda, zona asta de-a lungul fundatiei din spate a casei, unde pamantul batut si infertil era un loc de adevarat dezmat pentru buruieni.

Sa iti mai bucur ochii cu inca o poza, din directia opusa…

(Intr-un avant optimist, am transplantat acolo cateva plante hosta anul trecut, dar locul a fost napadit din nou de buruieni, in timp ce plantele se chinuiau sa creasca. )

Asa ca am reusit in sfarsit sa atac si locul asta. Ceea ce voiam sa fac era sa extind stratul de iarba pana langa fundatie. In ultimii ani, insa, am invatat regula de aur a gradinaritului de succes…

Orice gradina e doar atat de buna cat ii ingaduie pamantul in care creste.

Ca dovada, a se vedea starea jalnica a crinilor mei de toamna.

Pornind de la ideea asta, m-am apucat din nou sa fac ceea ce am ajuns sa cred ca e crucea mea in materie de gradinarit. Sa sap gropi, sa scot pamantul vechi si sa il inlocuiesc cu pamant nou. Munca pentru care am folosit din nou metodele mele moderne de transport.

Am dus tot pamantul, galetica cu galetica, in fata casei. In spatele gardului viu de acolo, avem o fasie de pamant care se intinde pana pe sub casa si unde preferam sa nu avem nici o planta. Pamantul uscat din galetica mea e numai bun pentru umplut locul acela.

Bineinteles, am curatat mai intai pamantul de buruieni. Am scos crinii mei de toamna si i-am mutat deocamdata in fata casei, pana cand imi vine o idee mai buna. Nu mi-e teama ca au sa isi dea duhul intre atatea excursii din fata in spatele casei si invers. Am invatat ca e aproape imposibil sa omori o hosta.

Am umplut apoi groapa cu pamant nou, cumparat de la magazin.

Sunt putine lucruri care imi plac atat de mult ca imaginea pamantului nou. Poate ca sunt doar victima vreunui instict colectiv care imi spune, de cate ori vine in contact cu pamant proaspat, ca prada va creste. 🙂

Nu lasa punga de mai sus sa te induca in eroare. In final, cu toate gropile sapate de-a lungul fundatiei, am ajuns la 6 pungi.

Dupa ce m-am oprit sa imi admir isprava pentru cateva minute, am trecut la opera de cosmetizare. Cateva manunchiuri de iarba reusisera sa creasca pe langa coltul acesta si sa ramana departe de lama masinii de taiat. Asa ca le-am retezat frumos motul, ca sa pot sa savurez mai bine stratul meu nou. Am folosit din nou colectia mea de unelte performante. M-am uitat in dreapta si in stanga, in caz ca cineva m-ar putea surprinde taind iarba cu foarfeca, apoi am atacat varfurile prea inalte.

Am incercat sa fac asta inainte ca sotul meu sa vin acasa, ca sa nu il pun pe ganduri… 🙂 Sotul meu e de parere ca pentru fiecare munca trebuie folosita unealta potrivita. Eu sunt de parere ca pentru fiecare munca trebuie sa folosesti unealta care se intampla sa fie mai aproape:)

Am continuat cu zel sa repet procesul si mai departe de-a lungul fundatiei.

Sapand pamantul, ghici ce am gasit? Pietre. E probabil datoria mea karmica pentru cine stie ce am facut in vreo alta viata. Dar in cele din urma, iata noul loc numai gata pentru plantat iarba, in toata splendoarea lui. Nu ma pot satura de poza asta.

Arata deja mai bine, nu-i asa?

Am inlocuit pamantul pana la sistemul pentru aer conditionat. Poate am sa asez doar un strat protector in spatele lui, pentru ca nu vreau acolo nici buruieni, dar nici iarba care trebuie taiata.

Apoi a urmat partea (ceva) mai placuta a proiectului. As fi putut sa instalez o bordura si sa cresc acolo crini. Sau as fi putut sa plantez iarba si sa astept sa creasca. Dar m-am saturat de asteptat. Gradina asta a fost un proiect care mi-a cerut ani de zile o rabdare pe care nu o mai am. Mi-am zis ca e timpul sa recurg la iarba gata crescuta si sa imi ofer un pic de satisfactie instantanee.

Asa ca fuga la magazin.

Si fuga inapoi.

Problema e ca sulurile de iarba sunt dreptunghiulare, iar natura nu lucreaza cu dreptunghiuri.

In plus, sulul era prea lat pentru celalalt colt. Asa ca am potrivit frumos o latura pe langa perete, si am rupt incet-incetisor fasia de iarba pe conturul stratului meu.

Am incercat sa folosesc ceva unelte, dar am ajuns la concluzia ca mainile functioneaza cel mai bine. Si, conform teoriei mele despre unelte, mainile mi-erau cel mai aproape…

Inainte de a fixa bine in pamant sulul de iarba, am trecut insa prin cateva etape preliminare. Mai intai, a trebuit sa scot sau sa mai adaug pamant pana cand noul strat s-a aliniat cu gazonul vechi de iarba. Am calcat in cateva randuri bine pe el, ca sa vad daca pamantul se va lasa mai mult decat intentionam.

Apoi, inainte de a potrivi bine iarba, am udat pamantul cu generozitate, si am facut la fel cu spatele sulului de iarba. Asta pentru ca bietul de el statuse toata dimineata in soare.

Am ciopartit sulurile de iarba pana cand am reusit sa acopar tot pamantul. Chiar daca asta nu reiese din poza de mai jos, am impins marginile sulului inspre pamant cat am putut, fiindca isi iteau nasul in sus, si le-am potrivit cat mai bine.

Am facut totul pe bucatele, pana cand am terminat. Apoi am calcat pe iarba in sus si in jos si am udat-o din nou fara sa fac economie.

Din cate inteleg, ar fi trebuit sa adaug fertilizator inainte de a aplica iarba, dar 1) am uitat si 2) prea mult de lucru! Si, la urma urmei, astea n-ar mai fi aventuri in decor daca as face totul ca la carte.

Ceea ce nu imi sta in caracter:)

In final, iata opera finala. Am muncit atat prin zona asta, incat am cam stricat iarba din jur, dar ce nu poate repara un furtun cu apa? Asa ca am sperante mari ca, in timp, locul acesta va arata ceva mai voios si mai uniform.

Desi nu pot sa spun ca nu imi place cum a iesit. Mai tii minte cum buruienile napadisera fundatia?

Locul arata mai bine in realitate decat poza de mai sus lasa sa se inteleaga. Intr-un univers ideal in care am timp de toate, mi-ar fi placut poate sa am un strat de flori pe langa fundatie in loc de unul de iarba. Dar tot ce mi-am dorit e ca spatiul din spatele casei (pe unde nu ajungem oricum prea des) sa fie curat. Poate anii viitori am sa ma razgandesc, dar deocamdata iarba a fost o solutie rapida si ieftina ca sa recastig controlul asupra partii acesteia din curte.

Iar restul energiei am sa mi-o pastrez anul acesta pentru straturile din fata casei, care striga dupa ajutor.

Asa ca eu mi-am terminat aici treaba. Acum e randul ierbii sa creasca:)