Dintre lucrurile pe care nu le-am avut niciodata, dar dupa care ma dau in vant, suporturile pentru carti sunt undeva in prima jumatate a listei.

E foarte probabil ca volumele sa iti umple tot raftul, sa se sprijine pe laturile etajerei si sa faca suportul pentru carti un obiect inutil. Dar atunci cand vrei sa transformi o etajera intr-un spatiu cu ceva mai multe valente decorative, un astfel de suport arata fantastic.

In peregrinarile mele prin magazine, am salivat nu de putine ori in fata unor asemenea specimene:

Nu m-am putut insa niciodata convinge sa le cumpar – am un filtru foarte fin pentru ce imi dau voie sa aduc cu mine acasa. In plus, suporturile pentru carti sunt excesiv de scumpe, pentru putinul folos pe care ti-l ofera.

Nu in ultimul rand insa, sunt extrem de usor de facut. Sunt o multime de obiecte din care poti sa faci suporturi pentru carti, de la piese de traforaj si statuete pana la borcane, pietre si caramizi. Dar pentru cele de mai sus ai nevoie doar de doua bucati de lemn, un pic de vopsea si un bibelou/figurina/orice preferi sa lipesti pe ele.

Asa ca intr-unul din momentele mele de “n-am nevoie, pot sa fac asta singura”, m-am hotarat sa mesteresc doua suporturi pentru carti. Zis si facut. Mi-am facut turul saptamanal prin magazinul de vechituri si, pentru prima data de cand i-am calcat pragul, am masurat din ochi cu maaaare atentie tot raftul cu bibelouri si figurine vechi caruia nu i-am inteles niciodata farmecul.

In cele din urma, m-am ales cu doi lupi, putin cam inspaimantatori, dar macar mai expresivi decat ratele, gastele si ursuletii de pe raft.

As fi vrut niste animale exotice sau cel putin niste figurine ceva mai late, dar n-am avut rabdare sa mai astept pana in alta zi. Asa ca am cumparat lupii si i-am adus acasa. Iata-i aici dupa ce i-am periat cu tix, spalat cu detergent si dezinfectat.

I-am botezat Sile si Mitica (Sile e cel alb, Mitica cel negru). Mitica mi se pare putin cam teatral.

I-am spalat pana si pe dinti:)

Nu m-am putut abtine si le-am dat o nuanta coregrafica. “Danseaza cu lupii”, varianta 2015.

Dupa cateva minute de dans virtual, mi-am revenit. Sa mergem mai departe.

I-am scos pe Sile si Mitica in curte si le-am aplicat tratamentul cu spray de vopsit auriu. N-a fost nevoie de mai mult de un strat pentru ca vopseaua adera perfect. Mai greu a fost sa ma asigur ca am vopsit fiecare coltisor.

Apoi a urmat partea din lemn.

Am trecut pe la magazin si am cumparat o bucata de scandura. As fi putut sa cumpar una mai lata, dar in final am ales una de 9 cm latime si 2 cm grosime.

Am masurat si taiat patru bucati: doua de 20 cm si doua de 12.5 cm lungime. Am folosit un fierastrau si cutia de taiat ca sa obtin o margine dreapta.

Mi-a luat ceva vreme, dar m-am ales cu cele 4 bucati de lemn de mai jos.

Marginile si muchiile erau cam dure, asa ca am folosit un pic de hartie-smirghel ca sa le netezesc.

Am incercat sa dau cu smirghel toata suprafata lemnului, dar fara prea mult entuziasm. Episodul “smirghel” e cel care imi place cel mai putin si de la care ma sustrag de cate ori e posibil. Si chiar cand nu e posibil:)

Am atasat o bucata de lemn de 20 cm de una de 12.5 cm cu suruburi – si suporturile mele de lemn au inceput sa prinda forma.

Am acoperit suruburile cu un pic de chit pentru lemn. A trebuit sa astept cateva ore intre cele doua straturi de care am avut nevoie. (Imaginea de mai jos e dupa primul strat.)

De fapt am acoperit cu chit si marginile lemnului, ca sa ii camuflez fibra, si am folosit putin pe la incheieturi desi n-ar fi fost nevoie. Daca chituim, chituim totul! 🙂

Au urmat cateva straturi de vopsea aplicate cu spray-ul de vopsit. Mi-a luat mai multe straturi si mai mult timp decat as fi crezut pentru ca a trebuit sa intorc suporturile pe toate partile. Nu e prima data cand regret ca nu am folosit o vopsea mata, dar ideea unei schimbari de directie n-a venit si cu ambitia de a lua o pauza si de a ma duce sa cumpar o vopsea mata.

Asa ca vopseaua (semi)lucioasa a ramas.

Si partea de lemn e gata. Micile imperfectiuni nu ma deranjeaza, dimpotriva, dau un pic de caracter suporturilor.

Tot ce mi-a mai ramas de facut a fost sa lipesc lupii cu un pistol de lipit. Mi-a luat ceva vreme sa ma horatasc daca sa ii lipesc din profil sau in diagonala.

Diagonala a castigat. Parca lupii erau mai putin distanti cu fata pe jumatate intoarsa catre public:)

Si iata noile mele suporturi pentru carti. Imi plac atat de mult incat am sentimentul ca experienta se va repeta.

Pentru fiecare camera din casa:)

Suporturile sunt mari si solide si, chiar daca m-a batut gandul sa le fac ceva mai late, fac o treaba excelenta sprijinind cartile.

Imi place faptul ca suporturile nu sunt identice si ca diferenta de inaltime aduce un pic de variatie in ecuatie.

Coltul acesta din casa tinde sa fie redecorat cu fiecare nou proiect. Abia astept sa vad cum va arata peste o sapatamana. Deocamdata…