Anul acesta am primit cadoul de Craciun mai devreme – si absolut pe neasteptate. Intoarsa din lunga mea excursie anuala (care explica la fel de lunga mea absenta de pe blog), mi-am gasit cadoul in toata splendoarea lui, imposibil de ascuns pana in seara de Ajun.

Sotul meu imi construise o masa de lucru in ultima camera din casa ramasa complet neamenajata. Mi-am dorit intotdeauna sa transform coltul asta in camera mea de lucru/citit/scris/visat cu ochii deschisi.

Iata masa mea de lucru aici, asa cum m-a asteptat la venire, nefolosita inca si pe fundalul unei camere care cere tot – de la vopsea pana la usi de dulap.

Ignora fundalul, faptul ca lemnul acela trebuie sa devina alb si peretele gri, ca trebuie sa ascund firele lampilor si sa schimb prizele, ca imi trebuie mobila si decor de perete etc. etc. Asta e un proiect prins cu pantalonii in vine si departe de a fi complet. Concentreaza-te asupra mesei, OK?

Masa e enorma (in jur de doi metri pe un metru), dar, in mod ciudat, camera pare mai larga cu ea intr-un colt. E acoperita cu material textil din bumbac, ceea ce o face tare placuta la atingere, mai ales ca acum e iarna si ca obisnuiam pana acum sa lucrez pe o masa de sticla.

Si iata cum a facut sotul meu masa de lucru. Conceptul e simplu – si am fost putin invidioasa, pentru ca e exact genul de proiect dupa care ma topesc: curat, fara lipici ori vopsea – a avut nevoie doar de un capsator. As fi vrut si eu sa capsez un pic, n-am mai avut de mult ocazia sa o fac…

Pentru inceput, sotul meu a cumparat doua dulapioare albe cu rafturi, pe care le-a asezat cu fata inspre usa si le-a folosit drept picioare pentru masa.

Apoi a adus acasa o usa de lemn, nefinisata, pe care a invelit-o in material cenusiu tip canvas. S-a folosit de un capsator ca sa prinda materialul de lemn si a aplicat capsele din vreo 5 in 5 cm.

Colturile au iesit curate si ordonate.

A mai trebuit numai sa aseze masa asta improvizata peste dulapioarele albe. Masa e mai inalta decat una standard, asa ca e perfecta daca vreau sa lucrez sau sa scriu in picioare. Asta e un detaliu binevenit, mai ales in zilele de iarna cand sunt blocata in casa de mormanele de zapada de afara si cand singurul fel in care imi mai ramane sa imi folosesc picioarele e sa rezist ispitei de a sta jos.

In acelasi timp, masa e indeajuns de scunda ca sa pot sa ii adaug un scaun inalt si sa pot lucra confortabil daca vreau sa imi odihnesc picioarele.

Scaun pe care inca nu l-am  cumparat.

Spatele dulapioarelor nu ma deranjeaza, pentru ca sunt si ele gri, asa ca se potrivesc perfect cu tot ansamblul.

Cu un simt al surprizei bine antrenat, sotul meu a avut grija sa isi completeze opera cu detalii bine alese (ce nu poate face un om cu acces la butonul de cumparat online? 🙂 )

Asa ca am primit o pereche de foarfeci noi si o unealta de taiat materiale.

Am gasit pe masa si o plansa gradata pe care pot sa tai materiale si care, aparent, se regenereaza dupa fiecare taietura.

Cine-ar fi crezut.

La celalalt capat al mesei, ma astepta o trusa cu ata de cusut in vreo douazecisiceva de nuante.

Iar de o parte si de alta a mesei, doua lampi ajustabile arunca lumina exact acolo unde am nevoie de ea.

Si masina mea de cusut are in sfarsit un loc permanent. Obosisem un pic sa o iau la plimbare in sus si in jos pe scari de cate ori aveam nevoie de o cusatura.

Am inceput deja sa folosesc masa de lucru. E imensa si incredibil de confortabila. Nici nu imi dau seama ca lucrez in picioare. Iar daca masina de cusut imi umplea inainte toata masa pe care lucram, acum nici macar nu observ ca e acolo. Pana si cutia mea cu panglici pe care abia pot sa o tin in brate se pierde undeva pe la capatul ei.

E o placere sa stiu ca, de cate ori am nevoie de panglica, trebuie doar sa intind mana la stanga si sa deschid Sesam-ul meu decorativ. Inainte, panglicile mele stateau in dulap, bine organizate, dar putin accesibile. Ma chirceam de cate ori stiam ca aveam nevoie de ele. Era un fel de continua mini-organizare a dulapului.

Dar acum au iesit la lumina:)

Sotul meu mi-a spus ca ar fi vrut sa foloseasca un material impermeabil in loc de material canvas, pentru ca masa sa poata fi usor de curatat dupa proiectele cu vopsea. Dar nu a gasit materialul potrivit, asa ca a recurs la material textil.

Adevarul e ca prefer bumbacul. Dupa ce am folosit masa asta de lucru pentru primul meu proiect, mi-am dat seama cat e de placut sa ai o suprafata de lucru mai putin dura decat lemnul sau sticla. In ce priveste proiectele cu vopsea, am de gand sa imi folosesc colectia (in crestere) de fete de masa din plastic, din cele de unica folosinta.

Fetele de masa de mai sus sunt extrem de ieftine si le gasesc de multe ori la reducere, ceea ce le face aproape gratuite. Nu trebuie decat sa acopar masa cu o fata de masa, apoi sa o strang cand termin de vopsit si sa o arunc.

Iar atunci cand nu folosesc vopsea, proiectele mele sunt relativ inofensive, asa ca materialul textil e numai bun. In plus, daca se murdareste sau am pofta de o alta culoare, pot sa il inlocuiesc usor. Tot ce am de facut e sa desfac capsele si sa cumpar doi metri de material nou.

In ce priveste rafturile, am comandat deja niste cutii in forma de cub care li se vor potrivi perfect. Cutiile sunt pe drum, s-ar putea sa imi bata la usa astazi, dar nu mai am rabdare… Asa ca am improvizat deocamdata, ca sa imi fie mai usor sa imi imaginez rezultatul final.

Orice fata are voie sa viseze un pic…

Si da, cutiile mele vor fi ROZ!!! Pentru ca pot. Nu m-am dat niciodata in vant dupa culoarea asta, dar am inceput sa simt ca am nevoie de ea. Dupa atata rosu si auriu si albastru prin restul casei, am nevoie de o culoare naiva, jucausa, cu bube in genunchi:)

In plus, am de gand sa ma joc cu culorile in camera asta – la urma urmei e a mea. Fotoliul va fi albastru, cutiile roz, si verdele deschis isi va iti si el capul (stiai ca a fost declarat culoarea anului 2017?) Peretele alb si lemnul maro din coltul asta ma obosesc si vreau ca in sfarsit rozul si verdele sa ma scoata din letargie imediat cum pasesc pe usa.

Asa ca ramai pe aproape pentru un tratament ulterior cu culoare:)