Daca exista vreo planta care are noua vieti, e cu siguranta hosta sau crinul de toamna. Nici o alta planta care mi-a taiat calea nu m-a impresionat mai mult. Nu am descoperit inca nici o modalitate de a o distruge, decat daca, eventual, imi vine ideea sa o arunc pe foc.

Din cate inteleg, planta se numeste crin de toamna pentru ca infloreste tarziu, cu flori ca niste clopotei liliachii pe niste lujeri lungi. Dar mie imi place mai mult primavara si la inceputul verii, cand e numai frunze.

Am mai vorbit in cateva randuri despre crinii mei de toamna. Patru astfel de plante au fost singura mostenire lasata de fostii proprietari ai casei noastre. In prima primavara care ne-a gasit aici, i-am vazut rasarind frumosi si senini in stratul din fata casei.

Mi-am dat imediat seama ca acesti crini de toamna sunt plantele perfecte pentru bordurile mele goale. Numai ca bordurile sunt cam multe, iar cu patru crini nu ajungi prea departe. Cand am aflat insa ca ii pot inmulti prin divizare si imi pot umple gradina fara sa imi deschid portofelul, m-am inarmat cu o lopata si am inceput sa tai in doua tot crinul neinspirat care mi-a taiat calea.

Iar divizarea crinilor a fost primul lucru pe lista mea de gradinarit de anul acesta. In primul rand, voiam sa plantez cativa crini de toamna la baza copacului din spatele casei (a carui poveste o poti citi aici). Anul trecut am reusit sa aduc radacina copacului dintr-o stare deplorabila intr-una care arata cat de cat acceptabil.

Singura problema era faptul ca plantele de mai sus nu sunt perene, asa ca solutia era una temporara. Gradina din visurile mele creste singura, fara sa aiba nevoie de ajutorul meu. Si e ceva mai ordonata.

Asa ca ochii mei s-au oprit lacomi asupra crinilor din stratul din fata casei. Pe la sfarsitul lui aprilie, cand pamantul de-abia se trezea din amorteala si nu vedeam urma de frunze prin ramurile copacilor, crinii mei de toamna erau deja mari si dodoloti.

Asa ca intr-o buna dimineata, m-am apucat sa ii divizez pe cei mai stufosi. Am sapat cu lopata de jur imprejurul cate unei plante si am scos-o din pamant cu radacini cu tot.

Dupa care am atacat-o fara mila cu o lopata. E drept ca de cate ori fac asta, am sentimente de vinovatie, dar presupun ca plantele se bucura cand devin mai aerisite. Asa ca, in timp ce le tai in doua cu indemanarea unui criminal in serie si sar in sus si in jos pe lopata, incerc sa ma conving ca fac o fapta buna.

E drept si ca prima planta pe care o divizez e intotdeauna ceva mai rau ciomagita decat celelalte. Iata, de pilda, cu ce m-am ales dupa ce am despicat prima planta in doua.

Vezi partea alba? Taiatul cu lopata nu e tocmai o munca plina de finete, asa ca de obicei raman cu sentimentul ingrijorator ca am facut ceva ireparabil. Dupa cum vei citi mai jos, insa, totul e reparabil cand vine vorba de hosta.

Totusi, urmatoarele plante le tratez cu un pic mai multa blandete. Le despic o idee cu sapa, apoi incerc sa le despart cu mainile si cu o lopatica mai delicata – si ajung la un rezultat care imi da ceva mai putine motive de ingrijorare.

Asez apoi planta veche in locul de unde am scos-o, si plantele taiate din ea in locurile unde vreau sa am crini noi. Si asta e tot. Tot procesul nu imi ia mai mult de cinci minute pentru fiecare planta.

Am citit (candva) ca e bine sa scot si sa divizez crinii cand pamantul e uscat. O data la nu stiu cati ani. In nu stiu care luna a primaverii sau toamnei. Cu o sapa dezinfectata, pentru ca molimele gradinii sa nu treaca de la o planta la alta.

Am uitat tot ce am citit. O divizez cand si cu ce imi cade bine, bajbai prin tot procesul si descopar de fiecare data ca hosta e absolut indestructibila. Cuvantul merita litere mari. INDESTRUCTIBILA.

Cu toate astea, un sfert de ora dupa ce mi-am taiat si replantat crinii, am inceput sa am mustrari de constiinta. Ce a ramas din crinul initial de toamna si ce am plantat s-au ofilit brusc. “Sunt in soc”, a incercat sotul meu sa ma linisteasca si sa imi aduca aminte ca ma pierd cu firea in fiecare an cand divizez crini de toamna.

Dar cum sa nu ma pierd?

Din niste plante cat o roata de caruta, ma alesesem cu cateva plante mici si ofilite. Iar dupa ce le-am udat, aratau inca si mai nenorocite…

Am pazit crinii vreo doua zile si i-am udat (pe unii 🙂 ) Imi venea mereu sa imi cer iertare. Mi-am spus ca nu se poate sa nu isi revina in vreo doua saptamani.

Doua saptamani? Iata-i dupa trei zile.

Tot ce le lipseste sunt bujorii in obrajori… Am crezut ca macar vor pierde vreo doua frunze, pe care le-am separat de radacina, dar pe care le-am varat in pamant sa vad ce se intampla.

Frunzele sunt bine sanatoase. Probabil ca si-au facut singure rost de radacina. Fara cuvinte.

In alti ani, am divizat crinii fara sa ii scot din pamant. Am sapat in jurul unei jumatati de planta, apoi am taiat planta in doua si am scos doar o jumatate din ea din pamant. A functionat si mai bine asa, pentru ca cel putin planta veche nu s-a ofilit deloc.

Prin urmare, hosta e planta perfecta pentru gradinarul incepator, fiindca nu iti da nici o sansa sa gresesti. In plus, divizarea le prieste. De pilda, cea de mai jos e o hosta pe care am ciopartit-o fara mila in vreo doi ani. Anul acesta e deja mare cat o roata de caruta. Nu glumesc. De caruta.

Se pare ca am sa o impart in sferturi in zilele care vin. Nu de altceva, dar ea si surorile ei si-au umplut deja locul in viitorul meu strat de flori si e cazul sa le potolesc. Si e numai inceputul lui mai! Nu am apucat inca nici macar sa curat straturile de buruieni si de resturile din toamna trecuta.

Din hosta de mai sus se trag cele de mai jos, care au crescut din cateva fire si au gasit inca energia sa infloreasca inca din primul an.

Anul acesta au crescut deja inca mai stufoase si s-au umplut de frunze. Ca sa iti dau o idee despre cat sunt de rezistente – pamantul s-a lasat peste iarna, iar unul din crini s-a trezit cu radacinile in aer. Inca nici acum nu am avut timp sa aduc pamant, sa curat stratul si sa var planta din nou in pamant.

Crezi ca i-a pasat? Hosta a crescut cu radacinile in aer.

In alt an, am vrut sa mut niste crini de toamna dintr-un colt al gradinii in altul. I-am scos din pamant, i-am asezat in niste galeti si i-am uitat pentru vreo cateva saptamani, fara sa ii ud. Cand mi-am amintit de ei, i-am asezat din nou in pamant, ofiliti si aproape plecati pe cealalata lume. Dar crinii au inviat in cateva zile si au continuat sa creasca de parca nimic nu s-ar fi intamplat.

Din curiozitate, am dat o raita in jurul gradinii si am numarat toti crinii de toamna care se trag din cei 4 gasiti + 3 cumparati. Sunt acum aproape 30, toti sanatosi si voiosi. Si doar 30 pentru ca nu am inceput sa ii divizez decat dupa cativa ani.

Asa ca daca iti doresti o gradina plina – gratis – crinii de toamna sunt solutia perfecta. Cresc singuri, devreme si sunt incredibil de rezistenti, un fel de Highlanders nemuritori de tip vegetal. Cu ei, ai numai de castigat.