Mi-am petrecut cativa ani buni intr-un apartament cu peretii galbeni ca lamaia si covoare de un rosu decolorat. Combinatia imi amintea mai degraba de un circ la marginea falimentului, si nu de relaxari casnice.
Intr-o zi mi-am luat inima in dinti, am ales o alta mocheta, dupa care mi-am petrecut o saptamana manuind bidineaua. Odata ce am zugravit peretii intr-un bej curat, starea mea de spirit s-a schimbat brusc. Nu mai riscam comotii cerebrale de cate ori deschideam usa, nici nu cadeam pe marginea depresiei de cate ori imi ridicam ochii de pe monitor.
Drept pentru care am decis nu numai ca pacatele decorative pot sa iti influenteze negativ dispozitia si sanatatea , dar si ca e nevoie ca aceste pacate sa fie numite, pentru a putea fi evitate.
Daca apartamentul sau casa ta te lasa neinspirat, sau, mai rau, de-a dreptul agasat, e posibil ca motivul sa fie unul din cele de mai jos. Daca ocolesti astfel de greseli, vei vedea ca in curand iti va face placere sa privesti in jur.
Iata-le intr-o ordine intamplatoare:
1. Prea multe obiecte
Ti se pare familiara o astfel de lista?
- bibelouri
- etamine care acopera fiecare metru patrat din locuinta
- vaze de toate culorile si formele
- animale de plus din alte timpuri
- farfurioare si tavite cu continut neidentificat
Sunt doar cateva din obiectele care coplesesc decorul si obosesc ochiul. Alege doar cateva din ele si ascunde-le pe celelalte. Daca tii neaparat sa le etalezi pe toate, schimba-le periodic. Dar atunci cand iti eliberezi rafturile de obiecte inutile, efectul e imediat: spatiul apare mai curat si mai luminos, fara sa trebuiasca sa faci nimic altceva.
2. Culori neutre
Culorile neutre sunt bune pentru a crea un fundal caruia sa ii adaugi culoare. Dar de cele mai multe ori e doar solutia decoratorului fricos ori a celui care nu intelege cum sa foloseasca culorile. Atunci cand casa ta e un ocean de maro, ochiul nu are pe ce sa se opreasca si se pierde debusolat printre obiecte fara contururi.
Daca nu ai curajul culorii, lasa neutrul pentru pereti sau pentru obiectele mari de mobilier, dar nu uita apoi sa le completezi cu piese colorate de decor: perdele, covoare, perne sau paturi decorative, tablouri, plante, tabureti , statuete, lampi etc. In cazul in care efectul obtinut nu iti place, e mult mai simplu sa schimbi aceste obiecte decat sa iti zugravesti din nou locuinta ori sa investesti in piese noi de mobilier.
3. Explozia de culori
La cealalta extrema, explozia necontrolata de culori poate obosi la fel de mult ochiul. Nu conteaza daca iti place covorul, perdeaua sau tabloul pe care l-ai gasit. Daca nu isi are locul in tema cromatica a casei tale, intoarce spatele si iesi din magazin.
4. Lipsa continuitatii
Nu putine sunt locuintele unde fiecare camera vine cu o alta culoare de mocheta, ori cu o vopsea de perete care se loveste cap in cap cu cea de dincoace de usa. Dar numai fiindca o usa separa o camera de restul locuintei nu inseamna ca nu trebuie sa consideri ceea ce e dincolo de ea atunci cand decorezi un spatiu.
Lipsa continuitatii de la o camera la alta creeaza impresia dezordinii si accidentalului. Dimpotriva, spatiile care vin unul in prelungirea celuilalt, fie prin folosirea aceleiasi culori de vopsea sau mocheta, fie prin preluarea unui motiv sau unei nuante din incaperea invecinata, dau senzatia unui decor bine gandit.
5. Spatii cu scopuri neclare
In mod ideal, fiecare spatiu al locuintei tale trebuie sa raspunda unei anumite functii. Atunci cand pasesti pe usa trebuie sa stii imediat daca te afli intr-un birou, un dormitor, o camera de joaca sau una de oaspeti. Spatiile dezorganizate sunt obositoare si derutante. Incearca deci pe cat posibil sa delimitezi spatiile functional.
Chiar si in aceeasi camera, e bine ca spatiile functionale sa fie bine separate. Intr-o locuinta mica, de exemplu, spatiul nu pare inghesuit daca e bine delimitat: un colt pentru birou, altul pentru primirea oaspetilor, celalalt pentru jucariile copiilor.
6. Lipsa obiectelor de decor
Locuintele fara obiecte de decor sunt deprimante. Nu de putine ori vad case noi, cu peretii proaspat zugraviti, cu podele imaculate si cu piese de mobilier abia sosite din magazin. Chiar daca totul pare pus la punct, locuinta apare rece. Motivul e simplu: spatiul pare nelocuit.
Piesele de decor sunt cele care transforma o locuinta intr-un camin. Pernele decorative, lampile, florile, tablourile – toate obiectele cu functii decorative servesc si un alt rol: acela de a incalzi atmosfera unei case. Nu asuma ca misiunea ta s-a incheiat odata cu sosirea ultimei canapele. Intr-un fel, munca ta incepe de-abia de atunci incolo.
7. Mobilierul exilat pe langa pereti
O greseala extrem de comuna este aceea de a impinge toate piesele de mobiler de-a lungul peretilor unei camere, pentru a o face sa para mai mare. Din nefericire, o astfel de strategie o face doar sa para lipsita de orice personalitate.
Nu iti trata casa ca pe un ring de dans in care spatiul din mijloc trebuie eliberat de orice piesa de mobilier. Dimpotriva, incearca sa umpli spatiile si sa le faci in acelasi timp functionale. Nimeni nu are nevoie de cinci metri lungime si doi latime in care sa umble nestingherit, decat doar in cazul in care scopul e acela de a face sport. Nu uita deci sa iti aduci mobila in centrul atentiei, lasand doar loc destul pentru a putea sa treci printre piesele de mobilier fara sa fi nevoit sa sari peste ele.
In final, decorul casei tale este o imagine directa a ceea ce esti. Evita aceste greseli si nu il lasa sa dea o impresie nepotrivita ori sa adauge si mai mult stresului tau zilnic.
Felicitari!