Presupun ca definitia altora pentru “gradinarit serios” e diferita de a mea, dar am sa folosesc termenul doar ca sa sugerez o aplecare ceva mai consistenta asupra problemei decat in anii trecuti.

Cu alte cuvinte, daca in anii trecuti, din motive deopotriva obiective si subiective, m-am rezumat la udat crini de toamna, privit cateva tufe crescand singure si esuand in a creste mai mult de cateva plante anuale, anul asta mi-am luat inima in dinti si am pornit la plantat bulbi, seminte, arbusti, linii intregi de hortensii si ceva ierburi pentru mancat.

Faptul ca imi ia cate o ora sa ud florile in fiecare zi mi se pare un motiv suficient sa numesc ceea ce fac acum, prin comparatie cu alti ani, gradinarit serios.

Si nu in ultimul rand, faptul ca am invatat mai mult decat am crezut, inclusiv despre mine. Si ca nu toate concluziile suna bine. Cand ceva are abilitatea de a-ti rupe inima in doua, ai sanse mari ca ceea ce faci sa fie serios.

Despre incercarile si esecurile mele, cu ocazionalele succese care mi-au tinut entuziasmul gradinaresc pe linia de plutire, am scris sau am sa scriu in alte articole. Mai jos vei gasi doar cateva din lectiile pe care le-am invatat in ultimele luni, cu harletul in mana si cu ochii pe frunzis.

1. Vei avea periodic inima rupta in doua, smulsa din piept si calcata in picioare.

Motivul pentru care m-am apucat de gradinarit a fost, asa cum presupun ca se intampla cu majoritatea oamenilor al caror stomac nu depinde de ce creste in jurul casei, impresia ca ma va face fericita.

Partial, am avut dreptate. Primul fir de musetel iesit din seminte. Primul ceai de menta. Primul pesto din busuiocul pe care l-ai tinut in brate de cand ti-a intrat in viata 50 de seminte pe plic.

Primul boboc de dalie. Prima tufa care iti datoreaza totul si care stii ca se tine in viata doar fiindca tu, divinitate agricola, ai udat-o, hranit-o si studiat-o. Primul boboc de trandafir care se deschide dupa ce ai numarat zilele pana la eveniment.

Pe scurt, diminetile in care sari din pat de indata ce soarele da semne ca vrea sa rasara si fugi in curte ca sa vezi ce a mai crescut in stratul de flori care iti datoreaza totul.

Dar apoi te loveste realitatea. Prima frunza misterios mancata de o fiinta si mai misterioasa, pe care nu stii daca sa o identifici drept insecta, mamifer sau un amarat de fungus. Prima dalie care arata bine dintr-o parte, dar ciuruita din alta. Prima frunza galbena in hortensia care a parut fericita saptamani intregi, ca sa devina temperamentala peste noapte.

Primul moment in care iti dai seama ca problemele ti-au sosit in gradina cu intentia de a ramane si cand gradinaritul devine brusc o chestiune de morala: ramai organic si decimat, sau devii sintetic si decent?

Pe scurt, diminetile in care te trezesti cu frica in inima si alergi in gradina cu sentimentul unui dezastru iminent. Si in care realizezi ca, mai degraba decat sa te faca fericita, gradinaritul n-a facut alceva decat sa adauge un alt element de stres in viata ta.

• 

Dar apoi un boboc de dalie da sa se deschida si o ploaie torentiala coloreaza totul intr-un verde irezistibil. Si incepi sa fii din nou fericita, simti cum entuziasmul gradinaresc se ridica din noroi si se sterge pe genunchi si incepi sa planuiesti si mai mult – alte tufe, alte flori, alte motive de bucurie.

Dar realitatea are resurse inepuizabile. Dupa ce ai identificat si rezolvat problemele initiale, realizezi ca ti-au sosit in gradina altele. Cand fungusul a dat semne ca s-a oprit din decimat crinii, au aparut larvele de trandafiri. Cand le-ai cules una cate una si ti-ai imbaiat trandafirii in ulei de neem, au sosit urechelnitele in stratul cu dalii.

Iar in dimineata in care ai sarit din pat convinsa ai gasit o modalitate de a trata cu ele si ai fugit in gradina sa ii evaluezi optimist progresul, ai inlemnit cand un animal neidentificat ti-a taiat calea si ai realizat intr-o secunda ca problemele au intrat intr-o zona periculoasa de dezgust si groaza.

Si ciclul continua. Nu stiu nici acum, dupa cateva luni de gradinarit, care va fi rezultatul final – victorie sau renuntare? Dalii sau iarba? Busuioc in gradina sau busuioc de la piata?

2. Caprioarele si iepurasii sunt draguti doar in curtea vecinului.

Sau atunci cand dieta lor consta doar in lapte, asa ca florile tale nu sunt in primejdie. Ca in cazul lui Jimmy, un ied cat un ghem, care a batut plangand gradinile – inclusiv a noastra – de unul singur, pentru vreo doua zile.

Cu toate celelalte exemplare sunt la cutite. Cutite imaginare, desigur, pentru ca sunt complet dezarmata in fata lor. Caprioarele se plimba in cartierul asta ca pe bulevard si tot ce pot spera ca functioneaza e sa le servesc amintiri inconfortabile de pe proprietatea noastra.

Asa ca mai nou ma agit, dau din maini si din picioare, ma stramb si fug dupa ele cand vad ca se apropie. Chiar si asa, nu par sa se simta amenintate. Se uita curios la mine si isi vad de treaba – iar eu imi stric relatiile cu vecinii. Pentru ca nu au prea multe concluzii de tras in afara de faptul ca creatura care alearga desculta prin cartier dand spasmic din maini si din picioare trebuie ca a pierdut un numar rezonabil de doage.

3. Suprizele in gradinarit sunt o certitudine.

Cand, la sfarsitul lui februarie, am plantat semintele de busuioc intr-un container de 2 cm adancime, m-am intrebat serios daca va iesi ceva din tot actul asta. Cand am mutat rasadurile intr-un alt container, ingropand jumatate din ele si rupand radacinile celeilalte jumatati, sperantele mi s-au micsorat inca si mai mult.

Cand am repetat procesul de inca doua ori, am inecat busuiocul in apa pana l-am ingalbenit si l-am uitat vreo doua nopti afara aproape sa inghete, am crezut ca sfarsitul nu e departe.

Si totusi. Nimic nu mi-a dat o satisfactie gradinareasca mai mare decat plantele mele de busuioc abuzat, torturat si trudit. Au crescut ca buruienile si o mai fac inca dupa ce ne-am ospatat din ele pana ne-am plictisit.

Pe de alta parte, am crezut ca, dupa doua saptamani de locuit la adresa asta si cateva zile dupa plantat in pamant, una din tufele mele de hortensii a dovedit cu prisosinta ca rezidenta ii prieste.

Dar m-am intors ieri cu spatele si, cand am privit din nou, hortensia mea alunecase deja in boala. Dupa doua saptamani de certitudini, ma trezesc azi intrebandu-ma daca zidul meu de hortensii va sfarsi stirb.

Si asa mai departe… La inceputul anului, am fost aproape de a taia un copac care refuza sa inverzeasca. Acum e plin de frunze. In urma cu o luna, am cumparat doua tufe de trandafiri identici. Acum unul e galben, celalalt portocaliu. Prin aprilie, eram sigura ca zidul meu de merisori isi va da duhul. Acum arata nou-nout.

Nu mai cred in nimic si nu ma mai arunc in supozitii. Fac ce pot, dupa care sper.

4. Planuieste mai putin.

E o lectie pe care o revizitez in fiecare an, dar de data asta e oarecum diferita. Pana acum, planurile mele de a face mai putine lucruri in gradina erau mai degraba un soi de scuza pentru a renunta. Cu alte cuvinte, ramaneam cu planuitul.

Anul asta insa, progresul e serios. Gradina pentru taiat flori – gata. Zid de hortensii – gata. Completat strat flori cu conifere – gata.

Dar viata mea incepe sa graviteze in jurul tufelor – si simt ca nu e bine. Mi se pare o idee mai sanatos sa pun punct curand proiectelor din curte si sa las restul pe anul viitor. Mi-am promis inca unul, dupa care ma retrag in celebrat.

5. Gradinaritul e o lectie excelenta de viata.

O, subiectele de meditat pe care le ai la indemana pe cand trudesti la tufele de dalie, la firele de carciumarese si la coltul cu gladiole! Doar ca sa iti dai seama ca, in cele din urma, nu esti tu cea care le decide soarta finala.

Am invatat in ultimele saptamani ca nu pot grabi natura, ca rabdarea nu e o simpla optiune si ca trebuie sa ma calmez. Ca trebuie sa fac tot ce imi sta in putere, apoi sa imi las armele jos, sa astept rezultatul si sa il accept.

Am mai invatat apoi ca gradinaritul te va face periodic sa te simti complet neputincioasa – si ca asta e un excelent curs in umilitate. Nimic nu iti da mai bine de inteles ca nu esti in control ca misterioasele metamorfoze ale plantelor din gradina. Am inceput sa privesc fiecare esec gradinaresc doar ca pe inca o palma pe obrazul meu arogant de gradinar. Nu strica.

Apoi ca daca vrei sa ajungi la frumos, va trebui sa te lupti cu uratul. Ca pana ce bobocul de dalie sa se deschida, va trebui sa inveti sa strangi urechelnitele intre degete. Ca sa plantezi arbusti in lut inseamna sa te murdaresti pana in albul ochilor. Ca sa ajungi sa mirosi bobocul de trandafir, va trebui sa privesti omida in ochi. Ca gradinaritul, ca si viata, nu e un film Disney.

Ca doar pentru ca azi iti iei picioarele la spinare de indata ce o cartita ti-a taiat calea, nu inseamna ca maine nu vei vea curajul sa te bati corp la corp cu ea. E doar o chestiune de timp.

Si ca florile, ca si oamenii, mor cand nu te astepti. Ca pierderea e o certitudine, iar singura necunoscuta e directia din care vine. Ca va trebui sa faci pace cu asta pentru ca razvratirile sunt inutile. Apoi ca buruienile, ca tot ce e rau pe lume, sunt mai usor de indepartat inainte de a-ti lua gradina cu asalt.

Nu in ultimul rand, ca nici o obsesie nu e sanatoasa, chiar daca obsesia are de-a face flori, pamant si aer curat. Cand mi-am dat seama ca in ultimele saptamani toate lecturile mele s-au rezumat la cele despre gradinarit, m-am ingrijorat o idee. Apoi cand fiecare tufa ofilita a inceput sa ma trimita in crize de identitate, am stiut ca e timpul sa imi diversific portofoliul si sa adopt si alte preocupari.

Asa ca nu face din gradinarit singura ta preocupare. Vei sfarsi dezamagita. Daca mizezi pe un singur lucru, sansele de a sfarsi satisfacuta sunt, in cel mai bun caz, jumi-juma.

In final, am invatat ca natura te va rasplati intr-un fel sau altul. Exista o justitie finala si in gradina. Si ca atunci cand esti intrebat de ce iti procuri de una singura batai de cap cu o gradina de flori temperamentale, “pentru ca e frumos” e un argument suficient.

Ma intreb acum daca instinctele sanatoase ale bunicilor mei au de-a face cu faptul ca si-au petrecut trei sferturi din viata aplecati asupra pamantului. Inclin sa cred ca au.

6. Gusturile ti se vor schimba periodic.

Am observat in ultimii ani ca gusturile mi se schimba in toate directiile. Daca inainte imi placeau gradinile bine structurate, anul asta mi s-a facut dor de un pic de haos. Daca inainte florile roz mi se pareau o necesitate absoluta, acum imi doresc o paleta ceva mai linistita, in care movul si albul sa ma trimita in stari zen.

Daca anul asta mi-am dorit o curte cu flori de taiat – carciumarese, dalii, gladiole – tot mai mult mi se face pofta de boboci care apar de nicaieri si cresc singuri. Iar daca anul asta mi-am petrecut o multime de vreme tinandu-mi florile anuale de manuta, simt deja ca ideea unei gradini pentru flori perene, fara mofturi si toane, se strecoara tiptil inapoi.

In sfarsit, ca daca inainte nu mi-a pasat cat efort va trebui sa depun atat timp cat ma aleg cu o mare de flori, am inceput sa obosesc si sa ma joc cu ideea unei gradini care nu cere efort.

Asa ca nu mai garantez ce se va intampla anul viitor in gradina asta. Prea multe alternative, prea multe lucruri de incercat.

7. Satisfactie pe masura efortului. Efort pe masura ambitiilor.

Anul asta e primul in care am exagerat deliberat cu plantatul. Mi-am inchipuit o jungla de flori prin mijlocul verii- si nu am fost departe de adevar. Cu toate astea, stilul “jungla” inseamna ca si problemele mele au adoptat acelasi caracter. Acum alerg de la un strat la altul, ma familiarizez cu o mie de dusmani invizibili si ma lupt in permanenta cu mici catastrofe zilnice.

Primul boboc de dalie s-a deschis in sfarsit – dar sunt atat de obosita incat evenimentul aproape ca a trecut pe langa mine. Acum ma surprind contempland cu invidie cei exact trei crini de toamna din curtea vecinului, sanatosi, perfecti si autosuficienti in mijlocul unei curti acoperite cu iarba si pietris.

Daca m-as fi multumit cu o gradina minimalista, as fi fost desigur obligata la eforturi minime. Si totusi…

Merisorii infectati anul trecut de leafminers, pe care mi-a luat cateva saptamani sa ii curat, ma rasplatesc acum cu varf si indesat. Cu un pic de noroc, tufele de hortensie pentru care m-am aruncat in adevarate munci de reconstructie a solului ca sa le fac loc in gradina imi vor creste anul viitor pana la umar.

Nu, nu sunt minimalista.

8. Nu te stresa, te vei prinde.

Nu mai tin minte de cate ori s-a intamplat in ultimele luni. M-am lovit de o problema aparent fara solutie. Frunze care dispar peste noapte, dar pentru care nu gasesc vinovatul. Tufe care se usuca dupa ce le-am tratat ca la carte. Merisori care ingalbenesc brusc dupa ce ani de zile au rezistat la orice.

Apoi, plina de disperare, ma intreb, observ, incerc. Imi pierd somnul, experimentez, ma apuca plansul, imi trece. Imi ia in general cateva zile sa inteleg ceea ce ar fi trebuit sa fie de la sine inteles. Apoi rezolv problema in cateva minute si tin minte solutia.

Totul se rezolva. Vei gasi raspunsul relativ repede, oricat de bine se ascunde.

In plus, vei gasi solutii creative si vei incepe, poate, sa pierzi din scrupule. Imi ia ceva curaj sa admit, de pilda, la ce solutie am ajuns dupa ce fiecare noua frunza mancata de insecte mi-a dat pentru multa vreme un motiv sa imi incep ziua prost. Mi-am spus ca, daca insectele revendica jumatate din frunze, am si eu dreptul la cateva bucati. Asa ca am luat o foarfeca si am decupat in forme perfect ovale frunzele mancate.

Pentru ca nu mai aveam inima sa le privesc ferfenita.

Pe aceeasi linie a lipsei de scrupule, am inceput sa sacrific florile rau atacate si la care nu mai imi face placere sa ma uit. La urma urmei, asta e tot scopul.

9. Vei invata mult. Si repede.

Legat de #8, vei sfarsi prin a invata mai mult decat te-ai asteptat. De la incursiunile in lumea inepuizabila a insectelor pana la cursuri in comportamentul rozatoarelor, de la compozitia chimica a solului pana la clasificari ale speciilor de flori, am trecut prin toate.

Mi-am dat seama de progresul meu neintentionat cand, trecand pe la magazinul de flori, mi-am dat seama ca sunt in stare sa identific majoritatea insectelor care mancau florile si imi taiau calea.

Cateodata, e drept, as prefera sa nu stiu. Natura e un amestec de sublim si grotesc – si nu sunt inca gata sa il privesc in ochi pe cel din urma.

10. Doar cate un sfert de ora pe zi in gradina se aduna.

De cate ori imi dau voie sa contemplu tot ce am de facut in gradina, incep sa imi tremure genunchii. Dar daca ma asigur ca descind in curte doar un pic in fiecare zi, totul se pastreaza pe linia de plutire.

In plus, odata ce ma apuc, sfarsesc petrecand in gradina mai mult timp decat am planuit. E o lectie care imi serveste stralucit si dincolo de straturile de flori.

Si gata. Astea sunt cele mai recente lectii pe care gradinaritul mi le-a servit in ultimele luni. Daca ma mai aleg cu vreun alt moment de iluminare, am sa te anunt.