La revedere Craciunuri in casa atat de frumos aranjata incat iti taia respiratia. La revedere zile de Pasti in care se adunau toti, cu mic cu mare, la masa aranjata imaculat. Grandma s-a mutat intr-un apartament mai mic, iar casa se va vinde curand. E sfarsitul unei ere.

Pozele cu locuinta lui “Grama” si-au mai facut loc in acest blog. Dar cred ca merita mai mult de atat. Casa aceasta, intotdeauna impecabila, a fost intotdeauna modelul nedeclarat si tangibil la care am aspirat (ori, daca nu neaparat piesele de decor, cel putin atmosfera ei). Acolo am invatat primele mele lectii in decor, privind curioasa in jur dupa sugestii si trucuri intre doua conversatii. Cum sa combini, de pilda culori complementare care sa mangaie mai degraba decat sa izbeasca ochiul. Cum sa agati tablouri in completa dezordine, obtinand un efect care pare perfect calculat. Cum sa etalezi o multime de obiecte de decor fara sa iti complesesti defel casa.

E un fel de a spune “am invatat”, fiindca multe din secretele lui Grama inca nu am reusit sa le descifrez. A fost intotdeauna capabila sa combine intr-un decor exceptional obiecte din cele mai banale care, in mana altuia, ar fi sfarsit intr-o combinatie kitch. Nu stiu de ce simt special ai nevoie pentru a fi capabil de asa ceva, si nu stiu cum il dobandesti. Dar cu siguranta Grandma il are.

Talentul lui Grandma e acela de a aduce in decor lucruri vechi, pe care le are de o viata, dar care nu arata deloc blocate in timp. Fara sa fie moderna, casa lui Grandma era mai degraba fara varsta. Imi inchipui ca la fel de bine ar fi aratat si peste 20 de ani, fara sa dea sentimentul vechiului.

Bunica sotului meu sau “Grama”, cum ii spunem, e deci guru-ul decorativ fara pretentii al intregii familii. M-am gandit ca azi sa scot la iveala niste poze cu fosta ei casa, asa cum a fost si nu mai e – poze facute fie la ocazii speciale sau fara nici o ocazie. Sunt sigura ca pozele nu fac dreptate casei, dar mi-ar placea sa le pot privi fara sa le caut in fisierele mele care dau pe dinafara – si sa le poti privi si tu.

Poze care, din nefericire, au fost facute intamplator – drept pentru care calitatea lor a avut de suferit. Dar dincolo de asta, sa incepem…

Intrarea, cu tocuri de un alb imaculat si usa cu geamuri in care seara, toate luminile casei sclipeau. Bufetul din stanga e o piesa pe care am admirat-o intotdeauna.

Living-room-ul in care ne-am petrecut multe ajunuri de Craciun si in care stateam la taifas inainte de a pleca sa mancam pizza… Fiecare obiect pare sa aiba o istorie.

Coridorul care duce catre doua camere laterale si masa-consola.

Dormitorul, cu dulapurile de rafie si dungile galbene dupa care ma topesc.

Apoi baia… Cine a spus ca spiritul de artist se opreste la usa baii? Partea mea preferata au fost intotdeauna amanuntele – iar oglinda de langa chiuveta e un accesoriu adorabil.

Din bucatarie nu am decat o fotografie cu dulapurile albe – si cu o cutie de suc:) Intotdeauna mi-a placut combinatia asta de verde si alb, era proaspata si luminoasa. Iar tablourile din bucatarie iti inveseleau ziua.

Dincolo de bucatarie, scarile care duceau la subsol, insotite si ele de tablouri.

Iar dupa ce ai coborat scarile, un intreg spatiu de locuit la subsol. Aici imi petreceam vremea pe cand locuiam in alt oras si veneam in vizita. De Craciun, se instala aici un teatru de papusi, iar copiii erau papusarii. Iar dupa canapeaua din fata m-am ascuns intr-una din zile, ca sa nu vad ultimele minute dintr-un meci de fotbal al carui suspans nu il mai puteam suporta. 🙂

Ce mi-a placut intotdeauna aici era modul in care Grandma organizase spatiile functionale. Mare si perfect deschis, subsolul ar fi dat batai de cap oricui. Cu un paravan aici, un grup de piese de mobilier dincolo, Grandma reusise sa imparta spatiul in vreo patru camere – si asta fara sa fie nevoie de vreun perete. In spate se dormea in patul larg, comod. Dincolo de pat, usile de lemn se dadeau la o parte si descopereai un dulap. In jurul televizorului – fotolii, o canapea si o masuta, perfecte pentru urmarit un meci. Si dincoace, o alta masa, daca aveai nevoie sa lucrezi.

Iar dincolo de paravan, o masuta de sah si doua scaunele, apoi un evantai enorm pe perete si o lumina plasata strategic. In casa lui Grandma, totul era aranjat ca sa creeze atmosfera.

La dreapta, inca un dormitor – plin cu fotografii. Puteai sa stai acolo o dupa-masa intreaga si sa afli povestea fiecareia.

Dar mai mult decat decorul casei, Grandma stie sa faca atmosfera. De cate ori ii calcam pragul, ceva sarbatoresc plutea in aer. Mai cu seama zilele de Craciun si de Pasti veneau intotdeauna cu un fel de magie. Ti-am aratat aici masa de Pasti de acum un an…

Si bufetul. De data asta nu stiu la ce sa ma uit – la mancare sau la mobila:)

O, ce mai conteaza? Tot am sa-mi petrec vreo 10 minute rememorand mancarea. Uite inca o poza…

Se citeste simtul artistic pana si in gustari:)

Daca ma duc inca si mai in urma pentru alte mese de Craciun din alti ani, imi gasesc metode noi de tortura.

Surprinzator, de la Craciun nu am grozav de multe poze – prea entuziasmati, presupun, de cadouri. Iar cele pe care le am lasa de dorit. Dar poate daca le asez impreuna, pot recrea atmosfera mesei din fragmente…

Sau poate nu:)

Imi place cum Grandma nu uita nici un detaliu. Si lumanarile sunt impodobite cu beteala:)

Masa copiilor e adorabila si plina de ornamente si cadouri.

Si toate astea s-au dus. Sfarsitul unei ere…