Ornamente in forma de morcovi pentru briose

Chiar daca de cele mai multe ori nu am timp sa imi decorez creatiile culinare, imi place sa o fac de cate ori am ocazia. Si ocazia apare atunci cand fac briose. In articolul trecut, ti-am aratat cum fac briosele mele cu morcovi si crema de branza. Tot ce mai imi ramane de facut inainte de a le ataca (cateva au scapat neatinse – deocamdata) e sa iti arat cum le poti decora daca te hotarasti sa adaugi briosele cu morcovi meniului tau de Pasti.

Si cu ce pot sa fie decorate astfel de briose decat cu morcovi? Pentru ca voiam altceva decat eternele etichete rotunde cocotate pe betisoare, m-am gandit sa fac de data asta niste morcovi de hartie tridimensionali.

Am inceput cu niste resturi de hartie cartonata, verzi si portocalii. Daca nu ai hartie cartonata, hartia glasata e si ea buna, ori orice hartie portocalie si verde, de preferinta colorata pe ambele parti. O hartie mai subtire e mai usor de manuit, asa ca asta poate fi un avantaj.

materiale-morcovi-hartie

As fi avut nevoie de un compas, dar am descoperit ca unul nu face parte din averea mea pamanteasca. Asa ca am recurs la un pahar cu un diametru de 8 cm. (Am ales sa fac niste morcovi mai mari, ca sa imi fie mai usor cand ii lipesc.)

Am folosit paharul ca sa trasez un cerc pe hartia portocalie, pe care l-am decupat.

cerc-portocaliu

Am vrut sa tai cercul in patru felii de aceeasi marime, asa ca l-am indoit intai in jumatate si am taiat cuta. Apoi am taiat jumatatile in sferturi.

sferturi-cerc

Am rulat fiecare sfert in forma de morcov si l-am lipit cu pistolul de lipit. Am lasat un orificiu foarte mic in partea de jos, prin care sa strecor scobitoarea. Morcovul e gata. Mai are nevoie doar de frunze.

morcov-din-hartie-glasata

Pentru frunze, am taiat un dreptunghi verde de 4×10 cm, caruia i-am facut franjuri. Am lipit o scobitoare la marginea dreptunghiului, apoi am rulat hartia in jurul scobitorii. La sfarsit, am lipit celalalt capat al dreptunghiului.

frunze-pentru-morcov-hartie

Am strecurat scobitoarea prin morcov, am potrivit conul portocaliu in asa fel incat sa para ca funzele ies din morcov, si l-am fixat la baza cu o picatura de lipici cald, ca sa nu o ia la vale. Am zburlit putin frunzele morcovului – si gata!

mrcov-hartie-cartonata

Am repetat procesul de cateva ori, apoi am stat sa imi admir isprava.

decor-briose-pasti

In sfarsit, am implantat noile mele stindarde pe baricadele mele culinare:)

briose-de-pasti-decorate-cu-morcovi

Morcovii mei au iesit cam de vreo 6 cm inaltime. Nu au fost greu de facut, dar sunt un pic migalosi din cauza lipiciului. Daca ii faci cu urechile la televizor, o ora trece insa repede:)

desert-pasti-decor-morcovi

Morcovii din hartie fac perechea perfecta cu briosele cu morcovi. Iar pentru o masa de Pasti, sunt absolut adorabili. Gradina personala de morcovi in mai putin de o ora:)

cum-sa-decorezi-briose

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *