In cautarea inspiratiei – Decor auriu

Pentru cine e curios sa afle de unde vine afectiunea mea pentru decorul auriu, m-am gandit pe indelete si am ajuns la doua concluzii. Prima, ca se poate sa fi fost imparat intr-o viata anterioara. A doua, ca e o afectiune subtil modelata de ce vad prin magazine.

Nu pot dovedi prima ipoteza. Pentru a doua, m-am gandit sa iti arat doar cateva din obiectele aurii cu care m-am intalnit prin magazine si sa te intreb daca afectiunea mea nu e intr-adevar indreptatita.

Astfel de obiecte de decor s-au mai strecurat prin imaginile din articolele de pe blog. Dar iata cateva noi, in caz ca te intrebi de ce par incapabila sa imi dezlipesc de degete spray-ul de vopsit auriu.

Am sa incep cu animalele. De toate dimensiunile si originile. Pentru ca sunt peste tot si ameninta sa creeze dependenta. (M-am speriat cand unul din rafturile mele a inceput sa arate ca o gradina zoologica.) Imi plac pentru ca pot fi reproduse usor cu un spray de vopsit si un bibelou vechi ori o jucarie ieftina din plastic.

figurine-aurii

Si tot animale – dar ceva mai slefuite…

statuete-animale-aurii

Bineinteles, preferatele mele sunt pernele decorative care, intr-un fel sau altul, fac uz de auriu.

perne-aurii-model

Perna din stanga era facuta dintr-un material auriu, cu o fata dubla din piele artificiala. Dar am mai degraba de gand sa fac una care cere doar un sablon, niste vopsea si un pic de rabdare, ca cea din dreapta.

perne-aurii-model-arab

Perna de mai jos mi-a cazut la inima, asa ca am inceput sa o intorc, sa o analizez si sa o fotografiez din toate unghiurile. E o alternativa cu mai multa personalitate (si luciu) la pernele de blana care dau textura decorului. Desi stiu ca va fi un proiect migalos, am asezat perna asta pe lista proiectelor mele viitoare. Tot ce am de facut e sa cos fasii subtiri de material pe toata suprafata pernei.

perna-aurie-franjuri

Cand am vazut perna cu imprimeu marin pe un raft de magazin, am avut sentimentul ca o recunosc. E varianta comerciala a pernei mele decorative pictate. Imi place mai mult a lor (asimetria, luciul vopselii si tema marina au ceva de-a face cu asta). Dar perna mea m-a costat mai nimic si, atat timp cat nu sta langa cea din magazin si invita la comparatii amanuntite, arata bine.

perna-aurie-pictata-cu-copac

Si apoi e combinatia albastru-auriu. Imi place atat de mult incat sunt in curs de a aranja dormitorul oaspetilor in aceste doua culori (plus un pic de gri si de alb pentru balanta).

perne-decorative-auriu-albastru

Decorul de perete. Subiectul tablourilor care fac uz de auriu e atat de extins, incat s-a revarsat peste destule alte articole de pe blog. Multe dintre ele balanseaza auriul cu alb. Sunt simple, dar curate, proaspete si de efect.

tablouri-aurii

Chiar daca arta moderna nu e in topul sensibilitatilor mele artistice, mi-a placut tabloul de mai jos, mai ales combinatia de texturi. Insemnat in dosarul cu proiecte viitoare: decor de perete cu texturi:)

arta-moderna-auriu

Lampile aurii sunt peste tot. De obicei, sunt combinate cu abajururi albe, dar imi amintesc un abajur in dungi orizontale, albe si aurii, a carui poza am ratacit-o. Cele cu baza in forma de cap de animal au umplut rafturile vara asta, la fel cele cu apetit pentru structuri geometrice.

Lampile cu detalii mov au venit acasa cu  mine:)

lampi-aurii

In sfarsit, mobila. Ultima reduta a decorului auriu. Intr-o camera plina de lemn, cate un obiect din metal (chiar daca asta inseamna numai culoare metalizata) ridica un pic cota de suportabilitate. Masa cu oglinda e preferata mea, dar inca nu i-a venit timpul sa ajunga la noi acasa.

mobila-aurie

Si apoi sunt detaliile – o multime. Cu poza de mai jos te-ai mai intalnit, dar mi-am spus ca e numai buna ca sa iti dea din nou o idee despre inundatia de auriu din magazinele de decor.

obiecte-de-decor-aurii

Am vazut tot felul de obiecte marunte de decor, in auriu, daca ai prin casa vreun spatiu gol pe care vrei sa il umpli cu un pic de glam.

decoratiuni-casa-aurii

Sticlute cu dopuri aurii si suporturi pentru inele… (Ma topesc dupa decorul de perete in forma de crenguta cu frunze aurii.)

sticluta-parfum-aurie

Tavi si boluri, cateodata in combinatie cu oglinzi, de parca auriul nu ti-ar aduce de unul singur destule reflectii de lumina.

tavi-aurii

Decor simplu, geometric, si suporturi de carti, cu colti aurii…

decor-suport-carti-auriu

Sau obiecte cocotate pe bete ori pe suporturi din lemn, pentru ceva mai multa verticalitate si prestanta.

decor-vertical-auriu

Suporturi de lumanari aurii – si chiar si lumanari cu detalii aurii…

suporturi-de-lumanari-aurii

Ori alte suporturi din sarma, pentru spatiile de afara.

lanterne-aurii

Si litere. Vara asta, magazinele sunt o adevarata explozie de litere, pe care as avea nevoie de un articol intreg sa o descriu. Deocamdata iata numai cateva exemple. Decor de perete, figurine…

litere-aurii

Si daca esti pusa pe organizare, cutii sau suporturi aurii, cu animalele de rigoare. Suportul din stanga e trecut pe lista proiectelor mele viitoare. Tot ce am de facut e sa lipesc trei suporturi simple din plastic intre patru bete de lemn, apoi sa imi vopsesc toata opera in auriu.

cutii-decorative-aurii

Si asa mai departe… Vaze, clepsidre, cuiere – toate aurii.

obiecte-decor-auriu

Pentru ca tot se apropie toamna, am vazut deja insirati pe rafturi dovlecei decorati in toate felurile. Am mers ata la cei aurii. Vopsea, lipici si sclipici – ne vedem in vreo trei luni:)

dovlecei-decor-auriu

Se pare ca auriul e aici sa ramana, cel putin asta imi spune decorul nou din magazine. Ma opresc aici, desi subiectul e inepuizabil. E timpul sa trec la proiectele mele aurii. Care nu sunt putine:)

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *