Gradina mea de vara (episodul intai) – Casa lui Barbie

Nu am nici orgoliu legat de gradina mea cu flori – talentele mele de gradinar sunt undeva pe la 1 si jumatate pe o scara de la 1 la 10. Dar chiar si un pas inainte, de valoarea unei jumatati de punct, e un progres binevenit. Asa ca am sa iti arat pe unde am ajuns cu gradina si ce mi-a luat sa ajung acolo.

Iar sfaturile sunt intotdeauna binevenite:)

Cand ne-am mutat in casa asta, singura noastra mostenire a fost un rand de crini de toamna si narcise intr-un strat lung din fata casei.

narcise1

(Crinii de toamna nu se vad in poza, dar sunt acolo, printre narcise, pregatindu-se sa iasa la lumina.)

Restul a fost o multime de locuri goale, pline de pietre marunte care se adunasera intr-un strat gros, urat si infertil. Apoi cateva randuri de tufisuri neingrijite care aratau ca niste monstri vegetali si copaci crescuti in dezordine care cereau cu disperare lama unui fierastrau.

Sa plantez flori? Imposibil. Inainte de a reusi sa cresc chiar si numai un fir de buruiana, mi-am petrecut cateva saptamani curatand pamantul din jurul casei de pietre. Un metru patrat pe zi – mai mult mi-era imposibil. Ridicam pamantul si il asezam intr-o sita enorma de sarma. Apoi cu puteri de gigant pe care nu stiu de pe unde reuseam sa le adun (probabil dintr-un sentiment acut de disperare:), scuturam sita, adunam pietrele si le duceam departe. Cat mai departe…

Pentru inceput, am umplut jumatate de garaj cu ce vezi mai jos…

pietre

Amintiri, amintiri…

Da, mi-am trecut prin sita jumatate din proprietate. Poate ca asta iti da o idee despre motivul pentru care ispravile mele in gradinarit sunt atat de incete:)

Dar putin cate putin, gradina ia forma. Imi vor mai trebui inca ani destui sa o aduc acolo unde ar trebui sa fie, dar incep sa vad un pic de progres. Chiar daca uneori un pic cam neinspirat.

Pentru inceput, un lucru care imi place e o gradina ordonata. Prefer sa adaug mai putine feluri de flori, in mai putine culori, dar cu mai mare impact.

Cel putin asta e ideea. Nu sunt sigura ca rezultatul are efectul scontat:)

Asa ca stratul mostenit din fata casei e chiar pe gustul meu. Stratul incepe intotdeauna asa. Pentru cateva saptamani narcisele sunt o splendoare.

narcise

strat-narcise1

Apoi apar crinii, care iau locul narciselor la sfarsitul primaverii.

crini-toamna

In fiecare an tai cativa crini in doua, asa ca am reusit intre timp sa umplu si alte straturi. Din trei crini de vara pe care i-am mostenit, m-am ales cu vreo 15-16, iar anii viitori am sa ii divizez din nou.

Dar despre stratul acesta voi scrie alta data. Deocamdata, am sa iti intorc atentia catre un altul care striga in fiecare an dupa ajutor. Si catre primul meu proiect din maldarele care inca ma asteapta.

PROIECTUL #1. Operatiunea “Doua saptamani in rai”

In dreapta garajului, un strat mi-a testat rabdarea. A inceput plin pana la refuz de pietre, ceea ce mi-a consumat cam doua saptamani irecuperabile din viata.

De unde si numele operatiunii:)

Odata stratul curatat de pietre si umplut cu saci intregi de pamant (transportati tot cu manutele astea doua), m-am ales cu ceea ce ar fi trebui sa am de la inceput: un strat gol.

Am sa iti fac o favoare si am sa trec peste episodul caratului de pamant, plivitului periodic si plansului – ca sa iti arat o poza in care se vad deja singurele plante care apar aici in fiecare an.

strat-gol

(Crinii de toamna de mai sus sunt rezultatul divizarii celor trei pe care i-am mostenit.)

Ca totul sa fie mai aventuros, primavara aceasta a trebuit sa turnam ciment sub placile de beton, pentru ca stateau stramb. Asa ca a trebuit sa port in brate alte cateva zeci de pungi de pamant ca sa aduc viitorul strat de flori la nivelul cimentului.

nivelat-pamant

Dupa toata povestea asta am stat si am cugetat. Stratul acesta e un pic problematic din cauza copacului care creste drept in mijlocul lui. Copacul mi-e drag, dar m-as putea lipsi de radacinile lui. Pentru ca, oricat pamant adaug, raman la suprafata si mi-e absolut imposibil sa plantez flori cu radacini mai lungi de un centimetru.

As fi vrut sa am aici plante perene, care sa nu imi dea batai de cap in fiecare primavara. Si care sa umple locul de culoare din primavara pana in toamna. Apoi as fi vrut ca florile sa se desfasoare in randuri. Un pic de culoare in spate, apoi un strat de verdeata mai in fata, pe fondul caruia alte cateva straturi de culoare ar fi bucurat ochii.

In alti ani, am umplut stratul acesta cu muscate rosii si alyssum alb. Dar muscatele isi pierdeau petalele la fiecare ploaie, apoi toata povestea cu plantatul, udatul si ingrijitul ma epuizase.

Asa ca mi-am promis plante perene. Numai si numai plante perene.

Dar norocul (citeste: ghinionul) a vrut ca intr-o zi sa trec pe la magazinul de flori si sa dau fata in fata cu rauri intregi de flori de sporul casei la o reducere de-a dreptul rusinoasa.

rauri-flori

flori-magazin

impatients

impatients-aproape

Crezi ca am putut sa ma opresc la o cutie? Nu. Am cumparat sase!

Ca sa fiu in acord macar partial cu hotararea mea de dinainte, am cumparat si cateve tufe de trandafiri care sa tina loc de plante perene. Apoi am venit acasa si m-am apucat de plantat. Pentru vreo cateva ore.

Dupa ce am terminat, am facut un pas inapoi si inima mi s-a oprit pentru cateva secunde. Fata casei arata ca si cum o papusa Barbie s-ar fi mutat in ea. Roz, roz, roz peste tot.

sporul-casei-trandafiri

Asa ca m-am luat cu mainile de cap si m-am intrebat – de ce ? De ce am facut din nou ceea ce mi-am promis ca n-am sa mai fac niciodata?

Si tot eu mi-am raspuns. Din cauza asta:

flori-roz-sporul-casei

Cum as fi putut sa le rezist?

Poti sa ghicesti unde se intinde una din radacinile copacului?

impatients-jos

Ai ghicit. Printre altele, pe sub spatiul acela gol, de care nu m-am putut apropia cu nici o floare.

imposibil-plantat

Tot din cauza radacinilor nu am reusit nici sa plantez, cum as fi vrut, inca un rand de crini in fata celorlalti si sa reduc putin din numarul florilor roz si al efectului Barbie:) Dar adevarul e ca, dupa atatea pietre si pamant, aveam nevoie de ceva fin si colorat. Chiar daca prima ploaie urma sa rupa toata petalele florilor mele.

In vreo cateva zile insa mi-am dat seama ca nu ploile (care in Wisconsin curg ca o cascada) vor fi problema. Problema e soarele. Pentru ca florile de sporul casei sunt flori de umbra, iar soarele le-a ars pur si simplu petelele in cateva dimineti fierbinti.

Bietele de ele, lupta cat pot si incearca sa isi revina sub furtunul meu consecvent cu apa. Dar nu cred ca au vreo sansa sa creasca prea mult si imi trece din cand in cand prin cap sa le mut intr-un container la umbra.

Sau sa le protejez cu o umbrela in diminetile fierbinti:) Vorbesc serios. Sunt disperata.

strat-trandafiri

Mai jos, florile sunt deocamdata fericite dupa o ploaie. Iar pamantul e plin de bete si frunze, pentru ca nici o ploaie care se respecta in Wisconsin nu vine fara un vant sanatos, care sa rupa jumatate din crengile copacilor.

sporul-casei

trandafiri-si-crini

Uneori, seara, cand privim ploaia, ma gandesc ca poate florile mele nu sunt totusi o greseala…

flori-seara

(O greseala ca, de pilda, aceea de a face poze cand cosul de gunoi al vecinului e in strada:)

In ce priveste trandafirii, sunt prima mea investitie in plante perene. As fi avut nevoie de mai multi, dar am ales sa ii cumpar pe rand – iernile din Wisconsin sunt atat de infioratoare, incat nu stiu daca trandafirii le pot rezista. Asa ca cei pe care ii vezi aici vor fi cobaii mei iarna asta. Daca rezista pana la primavara, vor primi frati si surioare:)

trandafiri

Deocamdata sunt prea obosita sa mai vreau sa schimb ceva la stratul acesta. Daca imi vine vreo idee mai buna si un neasteptat val de ambitie, s-ar putea sa mut florile la umbra in niste containere si sa o iau de la inceput. Vei fi prima care va afla:)

Pana atunci insa, declar misiunea indeplinita. Chiar si daca numai satisfacator:)

strat-inainte

strat-garaj-dupa

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *