Ghirlanda simpla pentru Valentine’s Day

Daca vrei sa iti impodobesti un colt din casa de Valentine’s Day ca sa faci atmosfera ceva mai sarbatoreasca, o ghirlanda e o metoda simpla, ieftina si rapida. Ti-am mai povestit inainte despre ghirlande si de ce imi plac. De data asta, ghirlanda de Valentine’s Day mi-a placut fiindca mi-a luat putin timp sa o fac.

Am avut doar nevoie de hartie cartonata in trei nuante de rosu sau roz, pentru un pic de varietate. Nici textura hartiei n-a stricat – buline si dungi.

hartie-cartonata-rosie

Plus masina mea de cusut dotata cu ata rosie, desi m-as fi putut foarte bine lipsi de ea si sa folosesc in loc un pic de panglica si lipici.

Iata ce am facut. Am gasit in sertarele mele o inimioara ramasa de la proiectele de anul trecut, pe care am folosit-o drept sablon.

inima-sablon

M-am ales cu cateva gramajoare de inimi. Pentru cine ar spune vreodata ca n-am inima…

inimioare-taiate

As fi putut acum sa insir inimile intr-o ghirlanda intr-o multime de feluri. Sa le lipsesc doua cate doua de o parte si alta a unei panglici. Sa trec panglicile prin cateva taieturi pe care le-as fi facut in inimioare. Sa trec ata prin inimioare cu ajutorul unui ac. Dar mi-am spus ca am sa folosesc masina de cusut, nu de alta dar mi-era dor sa lucrez la ea – si nici ideea manjitului cu lipici nu ma incanta. In plus, am vazut intr-un magazin o mini-ghirlanda cusuta si mi-am spus ca e o idee buna pe care as vrea sa o incerc.

ghirlanda-inimi-cusuta

Trebuie sa spun ca am regretat un pic decizia, fiindca, pentru un motiv sau altul, masina de cusut mi-a facut necazuri. Ceea ce ar fi trebuit sa fie cinci minute de fericire si relaxare s-a transformat intr-o jumatate de ora de nedumeriri si disperari.

In cele din urma, cu chiu cu vai, am reusit sa domolesc masina de cusut si am inceput sa cos inimioarele pe verticala, lasand cate un spatiu (pe care l-am vrut egal) intre ele si alternand culorile.

masina-cusut-inima

Pentru ca inimile sa fie la distante egale, mi-am ales un punct de reper si am inceput sa cos urmatoarea inimioara doar cand cea de dinainte ajungea la capatul de metal al masinii de cusut.

reper

Pentru ca masina de cusut mi-a dat un pic de furca, chiar si asa distantele dintre inimioare nu mi-au iesit toate egale, dar nu e foarte vizibil.

Si iata rezultatul final. Cu cateva imperfectiuni pe ici, pe colo, dar nu departe de ce mi-am dorit.

ghirlanda-inimioare

ghirlanda-valentines-day

Inca nu stiu exact unde am sa asez randurile acestea de ghirlanda, dar imi spun ca nu le-ar sta rau deasupra semineului. Sau chiar si intr-o rama goala, fara sticla. Sau agatate de-a curmezisul unei oglinzi.

ghirlanda-inimi-oglinda

Desi nu ma omor dupa decorul facut din hartie, nu pot sa spun ca nu mi-a placut sa fac ghirlanda pentru Valentine’s Day. A fost unul din cele mai usoare proiecte care mi-au ocupat vreodata timpul. In plus, simt deja cum se apropie primavara, cand incepe vopsitul, zugravitul si gradinaritul. Sa ma bucur de taiat hartie cartonata cat mai am timp:)

ghirlanda-inimi-valentines-day

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *