Despre oglinzile in forma de soare

Daca ar trebui sa aleg un obiect de decor pe care sa il pun in varful listei preferintelor mele personale, ar fi cu siguranta oglinzile in forma de soare. Nu are importanta din ce si cum sunt facute – combinatia dintre oglinda si arhitectura razelor imi topeste inima pe loc.

Nu am vazut niciodata o oglinda in forma de soare care sa nu arate bine. Nu stiu exact de unde vine farmecul lor, dar oglinzile-soare par ca se potrivesc oricarui decor. Forma lor netezeste un pic unghiurile camerei si schimba tiparul dreptunghiular al decorului de perete. Sau poate ca e ceva legat de mirajul soarelui in ochii oamenilor – la urma urmei, suntem facuti sa cautam soarele si lumina.

Chiar daca aveam de mult intentia sa aduc cateva oglinzi in forma de soare in casa noastra, am facut-o numai de curand, deasupra dulapului nostru reconditionat.

dulap-alb

Si am folosit acelasi set de oglinzi in holul apartamentului mamei mele.

oglinda-soare-intrare

Pe scurt, sunt innebunita dupa ele. Altii le-au apreciat si ei la randul lor. Mi s-a spus ca “sunt de efect” – si poate ca asta e exact farmecul lor in doua cuvinte.

Asa ca de cate ori intalnesc oglinzi in forma de soare in vreun magazin, scot imediat camera. Dar mai e inca ceva ce imi place la aceste oglinzi. Cu putina imaginatie, pot sa ti le faci singura.

Fiindca stiu asta, oricat imi plac oglinzile din magazin, nu ma prea indur sa le cumpar, pentru ca asta imi stirbeste din placerea de a sti ca un obiect ca acesta a iesit din mainile mele. Asa ca astazi m-am gandit sa iti arat cateva din pozele mele si cum intentionez sa imi fac singura oglinzile de indata ce ma hotarasc pe care le aleg. Cateva din oglinzile acestea le-ai vazut deja pe acest blog, dar mi-am spus ca le sta bine aici, impreuna cu surorile lor:)

Setul de oglinzi de mai jos mi-a luat imediat ochii. Ar arata bine deasupra unui dulap, aranjate intr-o dezordine calculata, sau in spatele unui pat sau canapele, fie pe un rand, fie pe doua.

oglinda-soare-aurie

Cand m-am apropiat de ele ca sa vad cum sunt facute, m-a izbit asemanarea dintre raze si rozetele facute din hartie. Mi-am spus ca as putea sa le fac singura din hartie cartonata pe care as vopsi-o apoi cu spray auriu metalizat de vopsit. Spray-ul ar da hartiei aspectul metalului, asa incat nu ar mai fi evident ca “rama” oglinzii e facuta din hartie. Simplu si ieftin:)

oglinda-soare-hartie

Imi cer scuze pentru poza de mai jos, dar am gasit oglinda asta in spatele unor tablouri imense pe care a trebuit sa le echilibrez pe un picior in timp ce imi strecuram camera printre cartoane, asa ca unghiul e cam ciudat. Am uitat sa iti spun, unui iubitor de bricolaj nu ii strica sa fie si un bun contorsionist:)

Si aceeasi idee cu hartia cartonata mi-a dat tarcoale de indata ce am vazut oglinda. Poate ca oglinda mea ar fi mai mica si mai putin flamboaianta, poate ca as putea sa folosesc sulurile ramase de la servetele de hartie. Dar vezi cercul acela de metal din spatele oglinzii? Poate chiar si fasii mai lungi de hartie ar face bucle uniforme, pentru ca le-as atasa de cercul din spate si, fixate bine in loc, buclele m-ar asculta.

oglinda-soare-bucle

Oglinda de mai jos seamana mai mult cu o floare decat cu un soare, dar suntem pe aproape… Din ce as putea sa fac cercurile? Inele ramase de la agatatorile de perdele. Cercuri taiate din carton si date cu vopsea metalizata. Cercuri din lemn, fie ca le-as gasi pe undeva sau le-as face singura daca imi vine vreodata apetitul pentru traforaj. Am vazut odata o oglinda ca aceasta facuta din cercuri taiate din tevi de plastic.

oglinda-inele

Si inca o floare, mai degraba decat soare. In functie de calitatea lipiciului pe care il folosesc sau de cat de complicata imi doresc sa fie oglinda mea, un proiect ca cel de mai jos ar putea sa fie o placere sau sa se transforme intr-un cosmar. Am observat cercurile de metal pe care se sprijina “petalele”. Poate niste cercuri facute din cele o mie de umerase de metal cu care nu stiu ce sa fac m-ar ajuta la proiectul asta.

oglinda-floare

OK, oglinda de mai jos ma pune un pic pe ganduri. Imi place modelul grecesc care tine locul razelor, dar sunt sigura ca daca as incerca asa ceva, razele mele ar fi drepte si tepene, si nu indoite delicat catre spate. Si iar imi vine ideea traforajului – trebuie sa trec pe la magazin sa imi cumpar unelte, fiindca ideea asta mijeste prin destule articole de pe blog.

oglinda-model-grecesc

Si fiindca tot m-am hotarat ca traforajul ma asteapta undeva in viitor, oglinda de mai jos ar arata fenomenal. Desi, cu preferinta mea pentru lucruri simple, care nu cer multa rabadare, poate ca as urma doar conturul exterior al design-ului si as renunta la intortocherile interioare.

oglinda-soare-galbena

Oglinda de mai jos era impachetata in carton, asa ca a trebuit sa fac o poza cartonului, si nu oglinzii. In plus, nici cartonul n-a fost prea generos, fiindca mi-a aratat numai jumatate din ea. Dar sunt innebunita dupa oglinda asta. Sunt convinsa ca daca nu reusesc sa o fac din bucati de metal taiate din umerasele mele-rebut, as putea sa o incerc din betisoare de lemn taiate mai lungi sau mai scurte si lipite la colturi cu pistolul de lipit. Matematica proiectului astuia m-ar lasa probabil cu sechele, dar poate as putea sa simplific design-ul ca sa imi scutesc eforturile si sa imi prelungesc viata.

Bineinteles, daca nu e evident, as vopsi razele la sfarsit cu vopsea metalizata.

oglinda-soare-metal

Oglinzile de mai jos le-ai mai vazut intr-un alt articol, dar imi plac prea mult ca sa le las deoparte. Prima mi se pare cel mai usor de facut. Asta daca ai cateva sipci care nu iti folosesc la nimic. In ce ma priveste, am gasit astfel de sipci la magazinul de bricolaj, unde sunt vandute la departamentul cu vopsea. Sipcile sunt folosite la amestecat vopseaua inainte de folosire.

oglinda-soare-lemn

Tot “sipci” imi spune si oglinda de mai jos, doar ca ar trebui sa le vopsesc inainte de a le atasa de oglinda si de a le alterna dupa gust.

oglinda-soare-verde-albastru

Oglinda de mai jos o pot recunoaste in cateva zeci de oglinzi pe care le-am gasit online, facute de maini pricepute, intamplatoare posesoare de bete pentru frigarui. Fiindca cu astfel de bete pentru frigarui asezate cu ceva arta, te poti alege cu opera de arta de mai jos (chiar si fara rama rotunda) in nu mai mult de o dupa-masa.

oglinda-soare-bete

Si, in sfarsit, o oglinda-soare care nu e nici oglinda, nici soare. Dar floarea asta, pe care ai mai vazut-o si in alt articol, ar putea foarte bine sa primeasca o oglinda rotunda in centru. In ce priveste razele – ma gandesc la sarma. Iar vopseaua nu e nici macar necesara, pentru ca sarma e toata acoperita cu iuta, in ceea ce pare un proiect care sa imi umple o saptamana.

oglinda-soare-funie

In sfarsit, ultima idee… Cercuri facute din lemn, poate cercuri ca cele folosite la goblenuri sau la coronite decorative. Mai simplu – cercuri din carton, plus eterna vopsea metalizata. Si o oglinda rotunda in mijloc. Voila.

oglinda-cercuri

Daca intentiile mele ti se par cam indraznete, e probabil pentru ca sunt. Dar sunt convinsa ca astfel de proiecte sunt posibile chiar si pentru un impatimit de bricolaj lipsit de virtutea rabdarii, ca mine. Poate ca dupa atata taiat de hartie si asteptat caldura ca sa pot scoate vopseaua la bataie, am nevoie sa visez la proiecte mai consistente decat decor cu inimioare:) Dar sunt convinsa ca mai repede sau mai tarziu, una din oglinzile de mai sus isi vor face aparitia pe blogul asta, made by Aurora. 🙂

2 Comments on "Despre oglinzile in forma de soare"

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *