Cum sa desenezi cercuri fara compas – Doua metode pentru decoratorul grabit

De cativa ani imi propun sa imi cumpar un compas si de tot atatia ani uit. De obicei imi aduc aminte in mijlocul unui proiect, cand mi-am asezat deja hartia pe masa de lucru sau mi-am masurat materialul pe care trebuie sa il tai.

Asa ca incerc sa improvizez. De-a lungul anilor, am recurs la metoda cea mai simpla – gasesc un obiect rotund si ii trasez conturul ca sa ma aleg cu un cerc.

contur-cercuri

Da, si ghivecele de flori mi-au servit drept compas… Nici unul nu a scapat.

Dar “simplu” nu e tocmai cuvantul potrivit. Nu imi place sa controbai prin casa in mijlocul unui proiect, ca sa gasesc obiectul care se apropie cel mai mult de dimensiunile cercului meu. In plus, cand am de taiat cercuri mari din material textil, un compas mic nu m-ar ajuta oricum.

Dar nevoia te invata. Cu un pic de imaginatie, poti sa iti faci un compas din orice. Ai doar nevoie de un punct fix si de unul mobil care sa se invarta in jurul celui dintai la aceeasi distanta.

Cu asta in minte, am recurs in timp la doua metode pe care le folosesc in functie de materialul pe care trebuie sa il tai, de cat de exact imi doresc sa fie cercul si de cata rabdare am. Dar imi plac mai ales pentru ca sunt simple si pentru ca forma cercului la care ajung nu depide de nici un tremurat de mana.

Iata-le mai jos.

1. HARTIE CARTONATA SI DOUA CREIOANE

Taie o bucata mai lunga de hartie cartonata. Daca nu ai hartie cartonata, indoaie o coala de hartie in doua sau in trei. Asta pentru ca ai nevoie de o bucata de hartie care nu se rupe sau nu se curbeaza usor.

cum-sa-construiesti-un-compas-din-hartie

Apoi traseaza pe bucata de hartie un segment de dreapta egal cu raza cercului pe care vrei sa il desenezi. In cazul meu, am avut nevoie de un cerc cu raza de 8 cm.

construieste-compas-din-hartie

Nu e neaparat segmentul cel de care ai nevoie, ci punctele de la capetele lui. Strecoara varfurile a doua creioane sau pixuri in cele doua puncte.

cum-sa-desenezi-un-cerc-fara-compas

Si te-ai ales cu un compas improvizat:) Fixeaza varful unuia dintre pixuri in centrul viitorului tau cerc si roteste-l pe celalalt in jurul lui, trasand un cerc.

cum-sa-iti-faci-un-compas-din-hartie

Si asta e tot:)

2. SFERTURI DE CERC SI UN LINIAR

Daca nu ai un compas, poti sa desenezi un cerc cu un liniar:) De fapt, e metoda mea preferata, pe care o folosesc atunci cand sunt pe fuga, atunci cand cercul de care am nevoie e mare si, de obicei, cu materiale textile, pentru ca sunt mai greu de manuit, dar si pentru ca forma aproximativa cu care ma aleg e suficienta.

Pentru asta, invelesc materialul in patru, isprava in urma careia raman cu un varf care va fi mijlocul cercului meu.

material-textil-impaturit-in-patru

Fixez capatul liniarului in acest varf, apoi masor pe una din laturi raza cercului meu. Insemnez punctul cu creion sau creta.

cum-sa-trasezi-cerc-material-liniar

Apoi repet procesul, avand grija sa imi pastrez capatul liniarului in varf, si fac un semn putin mai la dreapta.

Si un pic mai la dreapta… Si mai la dreapta…

trasat-cerc-cu-liniar

Si asa mai departe.

cum-se-traseaza-cerc-fara-compas

Dupa ce fac asta pana cand ajung la cealalta latura a materialului meu, desenez un sfert de cerc unind punctele.

cum-sa-trasezi-cerc-pe-material

Apoi decupez sfertul meu de carc si desfac materialul. Gata.

cum-sa-faci-un-cerc-fara-compas

Bineinteles, sunt o multime de alte metode sa trasezi un cerc mai mult sau mai putin aproximativ. Unele dintre ele iau din calcul tremuratul mainii sau lipsa totala de dexteritate, ceea ce le face metode mai putin dezirabile in ochii mei.

Asa ca ma rezum la cele de mai sus. Sper sa-ti fie de ajutor:)

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *