Ziua a cincea de Craciun – Caciulita de spiridus cu agrafa

De cand am vazut intr-un magazin, anul trecut, o agrafa de par pe care era cocotata o caciulita verde de spiridus, am stiut ca o astfel de agrafa se va naste si in institutia asta. Ideea era atat de simpla, incat mi-a luat mai mult sa ma decid asupra materialelor si sa le gasesc decat sa pun in aplicare ideea.

In final, am ales fetru pentru ca e extrem de usor de folosit. Faptul ca nu se desira ia cateva etape din ecuatie. Inainte de a incepe sa tai fetrul, mi-am facut un sablon din hartie cartonata (desi nu e neaparat necesar) – un triunghi isoscel cu baza de 8 cm si inaltimea de 10 cm. Apoi l-am decupat si l-am folosit ca sa tai doua triunghiuri din fetru verde. Am avut grija ca cele doua tringhiuri sa fie ceva mai mari, cu margini care sa le depaseasca o idee pe cele ale sablonului.

sablon-caciulita-spiridus

Pentru ca mi s-a parut ca o caciulita numai in verde nu are destul sarm, m-am gandit sa ii adaug cateva benzi decorative pe orizontala – iar cea aurie de mai jos mi s-a parut numai potrivita.

bordura-decorativa-aurie

Pentru ca banda sa curga frumos de jur imprejurul caciulitei atunci cand cele doua fete sunt cusute una de alta, am asezat cele doua triunghiuri unul langa altul si am insemnat pe unde trebuie sa cos benzile decorative. Apoi le-am prins cu ace, ca sa nu fuga cand mi-e lumea mai draga.

caciulita-spiridus-banda-aurie

Am cusut benzile decorative pe fiecare din fetele caculitei, apoi am asezat cele doua triunghiuri fata in fata si le-am cusut una de alta (fii atenta sa nu cosi baza triunghiului:) Am taiat materialul ramas pe margini si mai ales cel din varful caciulitei, ca sa nu se adune in gramezi urate si ca sa fie mai usor de manuit. Dupa ce am intors caciulita pe fata, am taiat din nou putin pe la colturi, pe unde aveam prea mult material.

cum-sa-cosi-caculita-spiridus

Ca sa fac aici o paranteza, ar fi fost mai usor sa cos caciulita dintr-o singura bucata. Pentru asta, as fi avut nevoie doar sa trasez un arc de cerc cu o raza de 10 cm pe o bucata de material si sa fac o singura cusatura. Pentru ca am avut de cusut benzile decorative insa, mi s-a parut ceva mai usor sa tratez cu triungiuri. Alegere personala:)

Am asezat caciulita in picioare pe o bucata de hartie cartonata si am trasat conturul cercului de la baza. I-am dat o forma mai regulata folosind un compas, apoi am folosit sablonul ca sa tai o bucata de fetru pentru baza caciulitei.

Am umplut caciulita cu calti si am folosind pistolul de lipit ca sa lipesc cercul de fetru in partea de jos. E foarte important sa nu umpli prea tare caciulita, pentru ca altfel cercul de la baza tinde sa se lipeasca de calti in loc sa se lipeasca de conul caciulitei. Intreaba-ma de unde stiu:)

caciulita-spiridus-handmade

Si mi-a mai ramas doar de impodobit caciulita. Aveam nevoie de o bordura rosie cu colturi, asa ca mi-am facut din nou un sablon din hartie. Am trasat o linie la 2.5 cm de marginea unei coli si am impartit in doua dreptunghiul cu care m-am ales. Apoi am insemnat linia de sus la fiecare 2.5 cm si am facut la fel cu linia intrerupta din mijloc, doar ca de data asta am inceput la vreo 1.25 cm de margine.

Am trasat apoi o linie in zigzag, am decupat sablonul si l-am folosit ca sa tai o bucata de fetru rosu.

sablon-bordura-caciulita-spiridus

Cu pistolul de lipit, am atasat bordura de jur imprejurul caciulitei.

caciulita-spiridus-cu-bordura-rosie

As fi vrut sa asez in varful caciulitei un pompon, dar in gramada de pompoane pe care le am, n-am gasit nici unul rosu. Asa ca a trebuit sa improvizez. As fi putut sa ma descurc cu o margica ori chiar si cu un bob rupt dintr-o ramurica decorativa artificiala. In final insa, am facut un canac din ata. Am mesterit astfel de ciucuri mai demult, pentru patura mea de blana, asa ca am descris acolo cum sa faci ciucuri din lana ori din ata.

Am lipit ciucurele in varful caciulitei folosind lipici cald – si caciulita e gata.

caciulita-spiridus-canac

Fiindca asta e insa o agrafa si nu o simpla caciulita, am trecut la imbracat o agrafa in fetru verde. Am taiat o bucata de fetru ceva mai mare decat agrafa si inca una de aceleasi dimensiuni, dar din care am taiat cam o treime. Am sfarsit cu doua bucati care, suprapuse, aratau ca un papucel neterminat de casa:) Am cusut papucelul, am varsat in el un pic de lipici cald si am strecurat agrafa inauntru. Am avut grija sa lipesc si partea de sus a agrafei de bucata de fetru.

In sfarsit, am lipit agrafa de baza caciulitei, lasand cam jumatate din ea sa se iteasca dincolo de marginile ei. Asta ca sa poata fi mai usor manuita cand ti-o prinzi in par.

agrafa-fetru-caciulita-spiridus

Agrafa terminata. A iesit mai bine decat cea pe care am vazut-o la magazin.

agrafa-spiridus

Folosind aceeasi tehnica, am facut si o agrafa cu caciulita de Mos Craciun, pentru care am avut nevoie de un material rosu, fetru alb si un pompon alb. Pentru ca materialul cu sclipici era un pic cam subtire, l-am dublat cu fetru rosu.

agrafa-caciulita-mos-craciun-handmade

Si iata-i pe cei doi prieteni impreuna.

agrafa-spiridus-craciun-diy

E un proiect usor, care poate fi facut si impreuna cu copiii, fiindca cere doar cunostinte minime de cusut. Chiar daca eu am ales sa folosesc masina de cusut ca sa termin mai repede, astfel de arsenal nu e necesar. Iar daca faci mai multe caciulite, poti sa le oferi drept cadouri ori sa le folosesti intr-o serbare scolara, in cazul in care asemenea evenimente apar prin viata ta.

agrafe-caciulite-craciun

Nu uita sa vii inapoi maine pentru un alt proiect de Craciun!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *